Data actualizării:
Data publicării:

Mesaje RO-ALERT despre incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2. Unde au fost transmise

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
RO-ALERT
RO-ALERT

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, pompierii militari au gestionat peste 1.200 intervenţii în diferite situaţii de urgenţă.

Majoritatea solicitărilor primite de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor, astfel încât, 1.019 de persoane au primit asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD. Cele mai multe astfel de cazuri au fost gestionate în zona Bucureşti-Ilfov (270 cazuri), urmată de judeţele Mureş (54 cazuri) şi Timiş (45 cazuri).

În afara acestor situaţii, salvatorii au acţionat pentru lichidarea a 53 de incendii, precum şi în alte 156 de intervenţii, în sprijinul comunităţilor. De asemenea, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea ocupanţilor din autoturismele implicate în accidente rutiere.

Dintre cele mai relevante situaţii înregistrate, IGSU aminteşte:



O misiune care a presupus efort susţinut din partea salvatorilor a avut loc în judeţul Vaslui, unde pompierii au intervenit în urma unui accident rutier produs între două autoturisme, în municipiul Bârlad. Evenimentul s-a soldat cu 3 victime, iar pentru deblocarea uneia dintre acestea a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare. Toate persoanele implicate în accident au primit îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior, victima încarcerată a fost transportată la spital.

O altă intervenţie care a presupus efort susţinut din partea colegilor noştri a fost şi cea din cursul serii trecute, în judeţul Botoşani, unde mai multe echipaje de stingere au acţionat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de pui, în comuna Curteşti, satul Orăşeni Deal. Cei 26 de salvatori, care au încadrat 5 maşini de stingere, au constatat că flăcările se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 530 mp. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, incendiul nu a fost soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.

Totodată, în perioada supusă raportării, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populaţiei prin intermediul sistemului RO-ALERT privind incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi recomandări pentru respectarea regulilor de distanţare şi igienă, în judeţele: Dâmboviţa şi Ilfov.

În continuare, pompierii militari rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Evenimentele înregistrate la nivel naţional rămân sub atenta monitorizare a Centrului Operaţional Naţional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel