Data publicării:
Român, mesaj dur în PE: Nu trebuie să IGNORĂM! Nu ne-a reușit!
Parlamentul European a dezbătut, miercuri, 13 decembrie, stadiul negocierilor Marea Britanie-UE, post declanşarea oficială a Brexit, analizând plusurile şi minusurile, asumându-şi succesele dar şi erorile făcute în relaţia cu foştii parteneri.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a luat cuvântul.
”Acum, la bilanţ, cred că avem rezultate pe care nu trebuie să le ignorăm, trebuie să ne uităm mai mult spre problemele care ne unesc, decât spre cele care ne dezbină, dar, în acelaşi timp, cred că trebuie să ne gândim şi la lucrurile care nu ne-au reuşit, iar Brexitul, plecarea Marii Britanii din UE, este un lucru care nu ne-a reuşit! Felicit negociatorii, şi pe cei din partea Parlamentului, şi pe cei din partea Comisiei, cred că au punctat extraordinar de bine şi astăzi că trebuie să gestionăm acest Brexit, gândindu-ne la cetăţean. Să nu avem o sarcină suplimentară şi să nu existe discriminarea cetăţenilor europeni!”, a declarat umanista.
[citeste si]
În finalul intervenţiei, Maria Grapini a făcut şi o proiecţie în viitor: ”Până la urmă, obiectivul nostru important vizează cum putem să ajutăm mai mult agricultorii europeni, micile întreprinderi, cum putem să sprijinim cetăţenii. Asta este politica europeană!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News