Data publicării:

Merkel și Monti s-au pus de acord pentru protejarea zonei euro

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
MONTI-MERKEL, TUTTO PER PROTEGGERE ZONA EURO
MONTI-MERKEL, TUTTO PER PROTEGGERE ZONA EURO

Cancelarul german Angela Merkel și premierul italian Mario Monti urmează a se întâlni în a doua jumătate a lunii august, Germania și Italia urmând să facă ”orice este necesar” pentru a proteja zona euro, a declarat, duminică, un purtător de cuvânt al guvernului german, în urma unei discuții telefonice între cei doi oficiali, anunţ care reiterează un angajament similar între Berlin şi Paris, potrivit AFP

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a discutat telefonic cu premierul italian Mario Monti referitor la situaţia din zona euro, a spus purtătorul de cuvânt al executivului german, într-un comunicat care anunţă o întâlnire între cei doi lideri "în a doua jumătate a lunii august", evenimentul fiind inițiat de către oficialul german.

"S-au pus de acord ca Germania şi Italia să facă orice este necesar pentru a proteja zona euro", a spus purtătorul de cuvânt, scrie Mediafax.

Asemeni comunicatului franco-german de vineri, textul referitor la discuţia Merkel-Monti prevede ca "deciziile luate de Consiliul European la 28-29 iunie să fie implementate cât mai rapid posibil".

În același context, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a susținut, joi, că BCE este gata să facă "orice este nevoie pentru a apăra euro", ceea ce ar putea semnala că forul financiar european va relua în perioada următoare achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale pe piaţa secundară (unde sunt tranzacţionate obligaţiuni deja emise), program, în mare măsură, blocat din a adoua jumătate a lunii februarie.

Deși Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, se opune achiziţiilor de obligaţiuni, afirmaţiile lui Draghi au fost salutate, vineri, într-un comunicat, de ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble.

Informarea purtătorului de cuvânt al executivului german survine comunicatului comun de vineri al preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi al cancelarului Germaniei, Angela Merkel, care arăta că cele două mari economii ale Europei sunt decise să facă "tot ce este posibil pentru a apăra zone euro", precizând, totodată, că este nevoie de colaborarea statelor membre şi a instituţiilor europene "în aria de expertiză a acestora".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel