Data publicării:

Merkel și Medvedev decid soarta economică a Europei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Lideri mondiali precum cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul rus, Dmitri Medvedev sau șeful executivului italian, Mario Monti, vor conduce întâlnirile ce vor avea loc cu ocazia Forumului Economic Mondial (FEM), din localitatea elvețiană Davos, scrie antena3.ro.

Potrivit Washington Post, punctul central al întâlnirii anuale a liderilor mondiali va fi reprezentat de promovarea măsurilor pentru scoaterea economiei mondiale din criză. Angela Merkel, Mario Monti și Dmitri Medvedev vor decide pașii necesari pentru relansarea economică, spun oficialii FEM.

În contextul noilor evoluții ale economiei mondiale din ultimii ani, întâlnirea se pare că se va desfășura într-un climat mai calm decât preconizau mai mulți participanți cu câteva luni în urmă.

Klaus Schwab, fondatorul forumului, a spus că "este foarte clar că problema economiei mondiale este bazată pe restabilirea încrederii". Acesta a numit forumul "un laborator de noi idei" pentru îmbunătăţirea lumii. Organizatorii au transmis că aproape 50 de preşedinţi şi prim-miniștri, dar şi peste 1.000 de preşedinţi şi directori ai unor companii mondiale sunt aşteptaţi să participe la Forumul Economic Mondial, între 23 şi 27 ianuarie. Printre cei care sunt aşteptaţi să ia parte la întâlnire se numără şi fondatorul Microsoft, Bill Gates, secretarul general al ONU, Ban Ki Moon sau preşedinţii Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, Mario Draghi, respectiv Christine Lagarde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel