Data publicării:
Merkel ordonă noi restricţii: Trebuie să acţionăm acum!
Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii antiepidemice.
Masurile includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, ce ameninţă să copleşească spitalele, şi pentru a menţine pe cât posibil deschise magazinele şi şcolile, potrivit agenţiilor Reuters, DPA şi EFE.
Situaţia este foarte serioasă
Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum, a spus şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este foarte serioasă şi că Germania se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului, în cazul a trei sferturi dintre noile persoane infectate neputându-se descoperi de la cine a fost contractat virusul.
Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni, a mai atenţionat Merkel.
Noile restricţii, aplicabile din 2 noiembrie
Noile restricţii, aplicabile din 2 noiembrie, prevăd de asemenea limitarea reuniunilor la maxim 10 persoane din două gospodării diferite. Restaurantele, barurile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi bazinele de înot vor fi închise, iar concertele anulate.
De asemenea, populaţia este îndemnată să evite călătoriile neesenţiale. Înnoptările în hoteluri vor fi permise doar pentru călătoriile în scop profesional necesare, călătoriile în scop turistic fiind interzise.
Obiectivul acestor măsuri severe - nu însă la fel de restrictive ca în primăvară, când au fost închise magazinele neesenţiale şi şcolile - este, potrivit lui Merkel, să limiteze cât mai mult efectele economice şi să permită menţinerea şcolilor şi grădiniţelor deschise. Cancelarul a anunţat de asemenea un nou program de ajutor de urgenţă, în valoare de zece miliarde de euro, pentru companiile afectate de restricţiile antiepidemice.
În ultimele 24 de ore Germania a înregistrat 14.964 de noi cazuri de COVID-19 şi 85 de decese, menţinând în continuare rata infectărilor şi a deceselor sub cea a multora dintre ţările vecine, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News