Merkel, întâlnire cu Putin și Hollande. Discuții capitale
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
merkel putin
merkel putin
Angela Merkel urmează să aibă o serii de discuții cu președintele Vladimir Putin pentru clarificarea problemei siriene. Recent, aviația rusă a fost acuzată de un raid aerian ratat, în care au fost uciși sute de civili. La discuții va participa de asemenea și președintele Franței, Francois Hollande, alături de care va fi șeful statului ucrainian, Petro Poroșenko. 

Cancelarul german Angela Merkel a cerut marți ca toate opțiunile, inclusiv impunerea unor sancțiuni mai severe Rusiei, să fie luate în considerare înaintea discuțiilor prevăzute miercuri cu președintele rus Vladimir Putin asupra situației din Siria, unde o campanie aeriană sprijinită de Rusia a ucis sute de civili, notează Reuters, citat de Agerpres. 

Potrivit cancelarului german, ea și președintele francez Francois Hollande vor aborda situația din Siria cu Putin după ce se vor întâlni cu președintele ucrainean Petro Poroșenko la Berlin pentru a discuta punerea în aplicare a planului de pace Minsk menit să aplaneze conflictul din estul Ucrainei — o întâlnire de la care, a afirmat ea, "nu trebuie să se aștepte la minuni". 
    
Revenind la la ceea ce ea a afirmat că este o criză umanitară dezastruoasă în Siria, Merkel a adăugat: "Având în vedere această situație, eu cred că nicio opțiune — inclusiv cea a sancțiunilor — nu poate fi luată de pe masă". 
    
"Dar prioritatea trebuie să fie, în primul rând, alinarea durerii oamenilor. Aceasta va fi o problemă mâine. Și din nou, nici aici nu trebuie să se aștepte la minuni", a declarat ea într-o conferință de presă după o întâlnire cu președintele panamez Juan Carlos Varela.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel