Merkel: Faceți toți ca noi
Datoria publică excesivă este cea mai mare ameninţare pentru prosperitatea Europei, a afirmat vineri cancelarul Germaniei, Angela Merkel, insistând că şi alte ţări din UE ar trebui să urmeze exemplul Germaniei în privinţa măsurilor de austeritate, transmit AP şi Reuters.
'Măsurile de economisire şi creşterea economică nu sunt antonime', a afirmat oficialul german la cea de-a 41-a sesiune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos. 'Am fost criticată şi s-a spus că Germania ar trebui să contribuie la creştere şi că, dacă te consolidezi, este pusă în pericol creşterea economiei. Dar noi am avut o experienţă foarte interesantă în ultimii doi ani. Am redus cheltuielile şi am înregistrat anul trecut o creştere de 3,6%', a explicat Angela Merkel, conform Agerpres. Aceasta şi-a exprimat temerile referitoare la apariţia primelor semne de revenire a protecţionismului, după criza economică, şi a făcut apel la factorii politici să încheie acorduri comerciale globale anul acesta, ceea ce ar fi în beneficiul tuturor. Statele din zona euro ar trebui să arate o disciplină riguroasă pentru a asigura stabilitatea monedei euro, a afirmat cancelarul Germaniei, asigurând politicienii şi oamenii de afaceri prezenţi la Davos că 'vom acţiona pentru a apăra euro, nu există nici un fel de îndoială în legătură cu asta'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News