Merkel, cu 20 de procente în fața adversarului în alegeri
Angela Merkel se află cu 20 de procente în fața adversarului în alegeri, Peer Steinbruck, potrivit unui sondaj de opinie.
Candidatul partidului social-democrat (SPD) la funcția de cancelar, Peer Steinbruck, a căzut de pe locul trei pe locul 6 în clasamentul celor mai populare personalități politice din Germania, dominat de Angela Merkel, potrivit unui sondaj realizat la comanda televiziunii publice germane ARD, citat de AFP.
De la întrarea în campanie, la finele lui septembrie, Steinbruck a fost acuzat pentru gustul prea pronunțat pentru conferințe bine remunerate, o activitate care i-a adus 1,25 milioane de euro în trei ani.
Cotidianul conservator Die Welt, care a publicat acest sondaj vineri, apreciază că "angajamentul (lui Steinbruck) în favoarea justiției sociale este mult mai puternic pusă în discuție" de alegatori.
În sondajul realizat de institutul Infratest pentru luna noiembrie, cu mai puțin de 50% opinii favorabile, candidatul SPD pierde nouă puncte în raport cu octombrie și se află la 18 puncte distanță de cancelarul Angela Merkel (68%) care câștigă un punct în popularitate.
Iar dinamică nu pare favorabilă social-democraților.
Dacă alegerile legislative, prevazute pentru 2013, ar avea loc în această duminică, uniunea conservatoare (CDU-CSU) ar câștigă 40% (+1 punct fata de sondajul din octombrie), reprezentând cel mai bun scor în ultimii cinci ani. SPD ar obține 30% (-1%).
Sondajul a fost efectuat asupra unui eșantion reprezentativ de 1.005 persoane, interogate telefonic între 5 și 7 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News