Data publicării:

Merkel, anunţ despre starea sa de sănătate

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Angela Merkel
Angela Merkel

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat joi seară că este conştientă de responsabilitatea funcţiei sale şi îşi protejează sănătatea, pe fondul speculaţiilor generate de mai multe episoade în care a fost observată tremurând.

"În primul rând, cunosc responsabilitatea funcţiei mele, prin urmare, acţionez în mod adecvat, inclusiv în privinţa stării de sănătate. În al doilea rând, dat fiind că observ interesul oamenilor, trebuie să spun sunt foarte interesată personal să am o stare bună de sănătate şi să îmi protejez sănătatea", a declarat Angela Merkel, citată de publicaţia Der Spiegel.

Angela Merkel a stat jos joi, în timpul ceremoniei de primire a prim-ministrului danez Mette Frederiksen, la o zi după ce a tremurat incontrolabil în timpul unei întâlniri cu premierul finlandez Antti Rinne, transmite Mediafax.

Miercuri, Angela Merkel a declarat că se simte "foarte bine", pe fondul speculaţiilor privind starea de sănătate apărute după ce a fost văzută tremurând a treia oară în trei săptămâni. "Sunt foarte bine, nu există motive de îngrijorare", a spus Angela Merkel, care curând va împlini 65 de ani. Angela Merkel a fost surprinsă tremurând în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul finlandez Antti Rinne, pentru a treia oară în trei săptămâni. "Cancelarul Germaniei se simte bine. Discuţiile cu premierul Finlandei s-au derulat cum era programat", a declarat Ulrike Demmer, un purtător de cuvânt al Guvernului Germaniei, citat de site-ul postului N-TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel