Merkel: Afară cu trupele rusești din Transnistria!
Cancelarul german Angela Merkel a condiţionat susţinerea iniţiativei preşedintelui rus privind tratatul de securitate europeană de retragerea trupelor ruse din Transnistria.
Retragerea trupelor ruse din Transnistria este principala condiţie înaintată de cancelarul german preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, pentru ca Europa să discute cu Rusia despre o nouă arhitectură de securitate continentală, în cadrul unui nou Comitet UE-Rusia, privind politica externă şi de securitate la nivel ministerial. Experţii susţin că acest organism ar putea să înlocuiască chiar Consiliul Rusia-NATO, care nu funcţionează în mod adecvat. Iniţiativa privind crearea unui astfel de organism (Comitetul UE - Rusia) este oportună pentru germani şi europeni din două motive. Obiectivul-cheie este reglementarea conflictului transnistrean cu implicarea Rusiei într-o colaborare constructivă, iar al doilea motiv constă în exercitarea presiunilor asupra conducerii din Transnistria cu scopul de a o forţa să facă un compromis. Trupele ruse ar trebui evacuate sau subordonate unui mandat UE-Rusia. Acest comitet ar putea servi drept forum pentru schimbul de opinii asupra problemelor actuale de politică şi securitate, precum şi pentru organizarea unor operaţiuni comune civile şi militare în UE şi Rusia, privind gestionarea crizelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News