Mercur retrograd, în curând! Șah mat pentru patru zodii
Daniela Simulescu, redactor-șef Astrosens și astrolog DC News, vine cu mai multe detalii despre următoarea retrogradare a lui Mercur.
Următoarea retrogradare a lui Mercur se împarte în două etape.
1. 5-15 august: Mercur retrogradează în Fecioară
2. 15 - 29 august: Mercur retrogradează în Leu
Și cum Mercur se află de pe 2 iulie în Leu, înseamnă că resimțim deja efectele retrogradării. Ca de exemplu, în momentul scrierii acestui articol, Mercur se află la 23 grade în Leu. Va reveni exact la acest grad, însă retrograd, pe 23 august. Ce încercăm să vă transmitem este faptul că multe dintre chestiunile din această perioadă vor fi reluate.
Mulți poate chiar v-ați pus întrebarea dacă este Mercur retrograd. Pentru că apar încurcături, întârzieri și tot felul de probleme în comunicare sau când vreți să organizați ceva, cum ar fi vacanța sau concediul.
Așa că vă invităm să acordați atenție suplimentară unor situații încă din următoarele zile.
Mercur va retrograda în perioada 5-29 august, însă perioada întreagă contaminată de retrogradare este 2 iulie - 26 septembrie.
Deși în primă fază, semnele mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești) sunt afectate, de fapt cele fixe(Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) vor trece prin cele mai multe probleme. De ce? Pentru că Mercur direct/retrograd în Leu face careu cu Uranus și provoacă surprize și instabilitate suplimentară.
Berbec/Ascendent în Berbec
Mercur își va începe retrogradarea în casa a șasea, cea a muncii și a organizării. Deci trebuie să te aștepți la faptul că vor apărea destule probleme, întârzieri și amânări. Ai face bine să ai soluție de rezervă la orice plan important.
Taur/Ascendent în Taur
Relațiile cu copiii, indiferent de vârsta lor, se pot complica. După care, lui Mercur retrograd îi va plăcea să creeze neplăceri în gospodărie. Adică să apară reparații sau chiar înlocuirea unor produse electronice vitale.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Mercur este guvernatorul tău, așa că orice retrogradarea a lui te vizează. Încă de pe acum, trebuie să ai grijă la ce promiți. Pentru că te vei confrunta cu tot felul de surprize și nu îți vei mai putea respecta promisiunile. Fii atent și la planificarea concediului!
Rac/Ascendent în Rac
Momentan, zona financiară este vizată. S-ar putea să iei unele decizii pe care le vei regreta în august. Sau să îți dorești prea multe distracții și să fii nevoit să te răzgândești pe urmă. Fii mai atent la termenii și condițiile împrumuturilor!
Citește continuarea pe Astrosens.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News