Mercur retrograd: Ce trebuie să știe fiecare zodie/ascendent
Data publicării:
Autor: Mihai Preda
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Între 2 și 25 aprilie, Mercur este retrograd în semnul Berbecului. Iată previziunile pentru fiecare zodie și ascendent.

Începând cu data de azi și până pe 25 aprilie, suntem în perioada de retrogradare a lui Mercur, iar efectele sale vor continua să existe până când Mercur va schimba semnul.

Este important să acorzi o atenție deosebită tehnologiei, comunicațiilor și modului în care comunici. Mercur în Berbec este cunoscut pentru grabă, iar atunci când este retrograd, această grabă poate fi intensificată sau chiar lipsită de sens.

Un alt aspect de care să ții cont este atenția pe care o acorzi cuvintelor tale. În momente de furie sau frică, este ușor să spui lucruri pe care le vei regreta sau să dezvălui ceva ce ai ținut ascuns timp îndelungat. Orice situație tensionată poate declanșa astfel de reacții, iar consecințele pot fi imediate. Același tip de comportament poate fi observat și la cei din jurul tău. În astfel de perioade, oamenii par să fie irascibili și lipsiți de răbdare. Retrogradarea lui Mercur ne învață, în mod repetat, să avem răbdare.

Având în vedere că ne aflăm și în sezonul eclipselor, astrologul recomandă să fii precaut în ceea ce privește potențialele pierderi. Atunci când întâmpini dificultăți, fii pregătit să cauți soluții sau să negociezi... CONTINUAREA PE astrosens.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel