Data actualizării:
Data publicării:

Mercur în Taur, din 3 aprilie. Este momentul să-ți faci calculele. Atenționare pentru Taur, Leu, Scorpion, Vărsător

Autor: Irina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
foto freepik.com
foto freepik.com
În perioada 3 aprilie - 11 iunie, Mercur va fi în semnul Taurului, perioadă în care va fi și retrograd. 

Astăzi, 3 aprilie, Mercur a intrat în semnul Taurului, unde stă până în 11 iunie. Din 21 aprilie până în 15 mai, va fi retrograd, anunță Daniela Simulescu, astrolog DCNews și Astrosens. În astrologie, Mercur este planeta care se ocupă cu tot ce înseamnă plan cognitiv, tot ce înseamnă planul gândirii, mental, comunicare, atât verbală, cât și non-verbală. Arhetipul Taurului este al doilea semn al zodiacului și, simbolic, se referă la roade, la împământenire, resurse, la partea de atașamente, la ce am. De cele mai multe ori, se referă la confort, la a avea. Energia Taurului vorbește despre surplus, despre siguranță. Mercur în Taur vorbește despre bani: criză financiară, creșteri, inflație. Mercur în Taur este interesat tot timpul de profit, mai spune astrologul, să investească cât mai puțin și să scoată cât mai mult. 

Efectele lui Mercur retrograd în Taur se resimt de la intrarea în acest semn și până la părăsirea lui, în 11 iunie. În această perioadă, este bine să-ți faci calculele și să te uiți puțin la bugetul personal. 

Citește și: Cum să economisești. Top 8 sfaturi de la inteligența artificială pentru a pune bani deoparte

Mercur face câteva aspecte care trebuie luate în calcul în zilele de urmează, mai spune Daniela Simulescu. Astrologul menționează că, pentru că Mercur este într-un semn fix, îi va marca în special pe cei care au în astrograma natală, marcaj de semne fixe, respectiv Taur, Leu, Scorpion, Vărsător: ”Dacă vă știți cu aceste marcaje în astrogramă, Mercur vă va tensiona puțin”. 

Vezi mai mult în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel