Fostul manager al Stelei a formulat o cerere de eliberare condiţionată încă de la finele anului trecut, însă procurorii DNA au făcut contestaţie.
DNA susţine, în contestaţia depusă la Tribunalul Ilfov, că prevederile legale ce reglementează posibilitatea deţinuţilor de a-şi scurta pedepsele scriind lasă loc abuzului. Tocmai din această cauză, afirmă procurorii, judecătorul care a admis, în primă instantă, eliberarea condiţionată, ar fi trebuit să dispună mai întâi ca cele patru cărţi să fie expertizate, pentru ca un specialist să stabilească dacă sunt lucrări ştiinţifice şi dacă într-adevăr au fost scrise de Mihai Stoica.
Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea de eliberare condiţionată formulată de Mihai Stoica pe motiv că acesta s-a reeducat în perioada petrecută după gratii, iar pe viitor nu va mai încălca legea.
Destul de greu au cântărit şi cele patru cărţi scrise în penitenciar, dar şi munca în atelierul de tâmplărie al închisorii.
În luarea deciziei din 4 ianuarie au contat şi cele 12 recompense primite în perioada petrecută în penitenciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer