Data publicării:

Meleșcanu-Viktor Orban, întâlnire

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, se va întâlni luni, la Budapesta, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, şi cu şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, în contextul vizitei oficiale pe care o va efectua în ţara vecină. 

Programul vizitei, efectuate la invitaţia lui Peter Szijjarto, cuprinde, pe lângă consultări cu ministrul ungar de Externe şi întrevederea cu premierul, şi susţinerea unei alocuţiuni, în premieră pentru un ministru român, la Reuniunea anuală a diplomaţiei ungare. Totodată, Teodor Meleşcanu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria. 

În cadrul discuţiilor, şeful diplomaţiei de la Bucureşti va susţine importanţa intensificării dialogului politico-diplomatic, pe teme de interes comun, precum şi dinamizarea cooperării economice - fiecare dintre cele două state fiind pentru celălalt unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali, a cooperării sectoriale în baza proiectelor în curs de derulare, îndeosebi în domenii precum energia sau infrastructura, cât şi identificarea de noi oportunităţi de cooperare. Va fi abordată, de asemenea, şi problematica protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precizează MAE. 

Agenda de discuţii va include şi subiecte privind problematica europeană, regională şi internaţională. 

La discuţiile cu reprezentanţii comunităţii româneşti vor fi abordate preocupările românilor din Ungaria pentru menţinerea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice ale acestora, precum şi modalităţile de sprijin de către statul român, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel