Melania Trump - consilieră SUA, conflict. Ce a pățit femeia
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Consiliera adjunctă pentru securitate naţională a SUA Mira Ricardel a fost transferată în alt post din administraţie, după ce Prima Doamnă Melania Trump a cerut concedierea ei.

"Mira Ricardel va continua să-l susţină pe preşedinte după plecarea ei de la Casa Albă în vederea tranziţiei către un nou rol în cadrul administraţiei", a precizat într-un comunicat difuzat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Sarah Sanders.

Conform presei, Melania Trump s-a certat cu Mira Ricardel în timpul turneului pe care l-a efectuat în octombrie în Africa. Marţi, biroul Primei Doamne a luat măsura ieşită din comun de a difuza un comunicat în sensul că Ricardel ar trebui destituită.

Într-un interviu inedit acordat ABC în cursul turneului, Melania Trump mărturisea că la Casa Albă sunt persoane în care nu are încredere, ţinând să adauge că ea îi transmite "sfaturile şi opiniile sale sincere" preşedintelui, care "pe urmă face ce vrea el".

Mira Ricardel, în vârstă de 58 de ani, fusese cooptată de consilierul pentru securitate naţională John Bolton în urmă cu şapte luni. Ea devine cea mai nouă "victimă" a schimbărilor inopinate de personal de la Casa Albă, după ce săptămâna trecută preşedintele Donald Trump l-a demis pe ministrul justiţiei Jeff Sessions.

Potrivit media americane, Trump ar intenţiona de asemenea să o concedieze pe Kirstjen Nielsen, ministrul securităţii interne, iar secretarul general al Casei Albe, John Kelly, ar putea şi el să-şi părăsească postul în curând

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel