Data publicării:

"Megxit DUR". Ordinul dat de Regina Elisabeta. Cutremur la Casa Regală

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Regina Elisabeta
Regina Elisabeta

Regina Elisabeta a II-a a ordonat un ''Megxit dur'' după anunțul făcut de ducii de Sussex. Cu toate acestea, ea a apărut zâmbind la slujba de duminică.

Alegeri prezidentiale 2024

Regina Elisabeta a II-a a apărut zâmbind duminică alături de cel de-al doilea fiu al său, prinţul Andrew, ducele de York, într-o biserică din Norfolk (estul Angliei), unde a participat la slujba religioasă, la o zi după ce a anunţat oficial condiţiile a ceea ce presa a numit un Megxit dur, îndepărtarea ducilor de Sussex de familia regală, relatează Press Association şi France Presse.

Prima apariție publică a Reginei, după anunțul ducilor de Sussex

Aceasta este prima apariţie publică a reginei după anunţul şoc din 8 ianuarie făcut de nepotul ei Harry şi soţia acestuia, Meghan, că doresc să devină independenţi şi să petreacă mai mult timp în America de Nord cu fiul lor, Archie.

Sâmbătă, într-o declaraţie neobişnuită care a încheiat zece zile de criză, regina a declarat că ducele şi ducesa de Sussex nu îşi vor mai folosi titlurile monarhice, deoarece nu mai sunt membri activi ai familiei regale, şi nu vor mai primi fonduri publice, alături de alte măsuri.

Regina a ordonat un Megxit dur

Presa britanică a salutat aranjamentul pe care l-a calificat incontestabil radical, după cum a scris Daily Telegraph. Pe prima pagină, Sunday Mirror şi-a exprimat satisfacţia că "regina a ordonat un Megxit dur, referire la Brexitul prevăzut pentru 31 ianuarie.

Relaţia furtunoasă a cuplului princiar cu ziarele britanice a cântărit în decizia de a se retrage din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice. Acuzată de rasism faţă de actriţa americană metisă, presa de scandal din regat a atacat-o în mod regulat pe Meghan, pe care a poreclit-o "ducesa capricioasă".

Renunţarea la titlul de Alteţă Regală echivalează cu "o abdicare"

În opinia expertului în protocol al familiei regale Alastair Bruce, interogat de The Sun, renunţarea la titlul de Alteţă Regală echivalează cu "o abdicare". El notează că Harry este retrogradat la acelaşi rang ca alţi treizeci de duci britanici.

Deşi cuplul îşi păstrează titlul de duce şi ducesă de Sussex, renunţă, pe de altă parte, la alocaţia regală şi va trebui să ramburseze anumite cheltuieli publice de care a beneficiat, în special cele 2 milioane de lire sterline (2,3 milioane de euro) folosite pentru renovarea Frogmore Cottage din Windsor, reşedinţa lor în Regatul Unit.

"Este absolut fără precedent"

"Este absolut fără precedent", a spus în The Sun fostul secretar de presă regal Sun Dickie Arbiter, menţionând că "niciun membru al familiei regale nu a rambursat vreodată bani", chiar şi cei care, înaintea lui Harry, fuseseră privaţi de statutul lor de Alteţă regală.

Înainte de tânărul prinţ, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul britanic, mama sa Lady Diana pierduse într-adevăr acest statut după divorţul de prinţul Charles în 1996. La fel ca Sarah Ferguson, când s-a despărţit de prinţul Andrew, fratele lui Charles.

Dar acestea erau "titluri onorifice", obţinute prin căsătorie. În schimb, este pentru prima dată când unui membru al familiei Windsor, prin naştere, i s-a refuzat acest statut.

Comparație cu abdicarea regelui Eduard al VIII-lea

Mulţi comentatori fac o paralelă cu abdicarea regelui Eduard al VIII-lea în 1936, care, căsătorindu-se cu o americancă divorţată, a renunţat la tron. Dar acesta nu şi-a pierdut titlul, ci doar a fost retrogradat de la rangul de "Majestatea Sa Regele" la cel de "Majestatea Sa Regală Ducele de Windsor".

Decizia Reginei, punct de cotitură în istorie

Decizia reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 93 de ani, marchează astfel un punct de cotitură în istoria uneia dintre cele mai vechi instituţii britanice, deschizând o eră de funcţionare nouă, înăsprită în jurul membrilor săi rebeli.

Din punct de vedere emoţional, "Harry, Meghan şi Archie vor rămâne membri foarte dragi ai familiei mele", a subliniat însă Elizabeta a II-a. Mesajul "cald" al reginei arată "afecţiunea bunicii pentru nepotul ei", a spus Alastair Bruce, dar "în acelaşi timp a tratat cu o autoritate tipică monarhiei această problemă care trebuia rezolvată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel