Data actualizării:
Data publicării:

Meghan Markle, o nouă acuzație gravă. "Umilirea familiei regale britanice". Cine face acuzația

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Meghan Markle este acuzată din nou, de această dată pentru umilirea familiei regale britanice. Iată cine face acuzația.

Alegeri prezidentiale 2024

Tatăl lui Meghan Markle, Thomas Markle, şi-a acuzat fiica de umilirea familiei regale britanice, într-un interviu dat publicităţii la o zi după ce Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Harry şi soţia sa nu vor mai fi membri activi ai monarhiei, informează Reuters.

Nu mai folosesc titlurile de "Alteță Regală"

Palatul a anunţat sâmbătă că cei doi nu vor mai folosi titlurile de Alteţă Regală şi nu vor mai primi bani din fonduri publice. Harry (35 de ani) şi soţia sa, Meghan, o fostă actriţă americană, au stârnit controverse la începutul acestei luni când au anunţat că doresc să-şi reducă numărul îndatoririlor regale şi să petreacă mai mult timp în America de Nord.

Dă cu piciorul visului oricărei fetiţe

Thomas Markle, care nu are o relaţie apropiată cu fiica sa, a declarat, în cadrul unui documentar difuzat de ştirile Channel 5, că, în opinia sa, Meghan (38 de ani) dă cu piciorul visului oricărei fetiţe.

"Este dezamăgitor pentru că trăia practic visul oricărei fetiţe. Toate fetiţele doresc să devină prinţese, iar ea a obţinut acest lucru, iar acum îi dă cu piciorul, pentru bani, după câte se pare", a spus Markle, citează Agerpres.

Cum a descris tatăl ducesei familia regală

Interviul a fost filmat după anunţul cuplului princiar conform căruia se vor retrage din calitatea de membri activi ai familiei regale.

Channel 5 a difuzat o parte din interviu duminică, precizând că documentarul va fi difuzat integral în săptămânile care vor urma.

Thomas Markle a descris familia regală ca una dintre cele mai longevive instituţii care au existat vreodată, spunând că, atunci când Meghan s-a căsătorit cu Harry în mai 2018, şi-au luat angajamentul de a face parte din familia regală şi de a reprezenta familia regală.

"Aceasta este una dintre cele mai mari şi longevive instituţii care au existat vreodată", a spus el. "O distrug, o umilesc, o uzează... O transformă acum într-un Walmart cu o coroană deasupra. Este ceva ridicol, nu ar trebui să facă asta".

Nu au mai vorbit de la nuntă

Thomas Markle nu a mai vorbit cu fiica sa după căsătoria acesteia cu prinţul Harry.

La începutul acestei luni, publicaţia britanică Mail on Sunday a depus în instanţă strategia de apărare în procesul intentat de Meghan după publicarea unei scrisori private trimise de aceasta tatălui ei.

"Se transformă în nişte suflete pierdute"

Thomas Markle a mai spus că nu crede că fiica sa îl va contacta.

"Nu cred că va lua legătura cu mine, mai ales acum... şi nici Harry. Cred că amândoi se transformă în nişte suflete pierdute în acest moment", a mai spus acesta.

"Nu ştiu ce caută. Nu cred că ştiu nici ei ce anume caută".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel