Data publicării:

Meghan Markle a născut. Boris Johnson, mesaj pentru Ducii de Sussex, după Megxit

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Premierul Boris Johnson le-a transmis ducilor de Sussex primul mesaj după ce au anunțat venirea pe lume a fiicei lor. 

Premierul britanic Boris Johnson i-a felicitat duminică pe prinţul Harry şi pe soţia sa Meghan Markle pentru naşterea fetiţei lor Lilibet Diana. 

Acesta a publicat mesajul pe contul de Twitter.

"Felicitările mele ducelui şi ducesei de Sussex pentru naşterea fiicei lor", a scris Boris Johnson.

Fundaţia Jocurilor Invictus, mesaj pentru Harry și Meghan

În plus, Ducii de Sussex au fost felicitați cu acest prilej şi de Fundaţia Jocurilor Invictus, un eveniment internaţional sportiv pentru veterani răniţi pe câmpul de luptă creat la iniţiativa prinţul Harry.

"Felicitări patronului nostru ducele de Sussex şi ducesei de Sussex la naşterea celui de al doilea copil! Bine ai venit în familia Invictus Lilibet 'Lili' Diana Mountbatten-Windsor!", se menţionează în mesaj, citează Agerpres.

Meghan Markle și Prințul Harry, părinți pentru a doua oară

Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat nașterea celui de-al doilea copil. 

Ducele și Ducesa de Sussex au devenit părinții unei fetițe.

Cei doi mai au un fiu, pe Archie Mountbatten-Windsor, care a împlinit pe data de 6 mai vârsta de 2 ani.

De ce Regina Elisabeta poartă mereu mănuși. Genevieve James îi dezvăluie obsesia: Vă asigur, are mereu rezerva în geantă.

Ce nume i-au pus, semnal pentru Regina Elisabeta

Meghan și Harry și-au numit fetița Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor, scrie BBC.

Lilibet "Lili" Diana Mountbatten-Windsor s-a născut vineri la 11:40 într-un spital din Santa Barbara, California.

Atât mama, cât și copilul sunt sănătoși și bine, a transmis cuplul într-un comunicat.

Lilibet Diana ar fi trebui să se nască pe 10 iunie, adică exact data la care Prințul Philip ar fi împlinit 100 de ani. 

Cei doi copii ai Prințului Harry nu primesc titluri regale până când Prințul Charles nu va ajunge Rege. 

Cu toate acestea, micuța este al 11-lea strănepot al Reginei Elisabeta și este a opta în succesiunea la tron.

Lilibet, porecla Reginei Elisabeta. De unde provine și de ce i-au pus Ducii acest nume bebelușului

Mesajul de mulțumire al Ducilor de Sussex

Într-un mesaj de mulțumire pe site-ul Archewell al cuplului, aceștia au spus:

"Pe 4 iunie, am fost binecuvântați de sosirea fiicei noastre, Lili. Ea este mai mult decât ne-am fi putut imagina vreodată și rămânem recunoscători pentru dragostea și rugăciunile pe care le-am simțit de pe tot globul. Vă mulțumim pentru amabilitatea și sprijinul dvs. continuu în acest moment special pentru familia noastră", au transmis ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel