Data publicării:
Medvedev, făcut praf de publicul de la Australian Open. Ciuvică: De mahala, nici în Ferentari nu vezi. Se bucurau ca pe vremea lui Năstase când greşea
Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a făcut o scurtă analiză a finalei Australian Open, câştigată de Rafael Nadal. Acesta s-a axat mai mult pe reacţiile suporterilor din tribunele arenei Rod Laver, reacţii ostile la adresa rusului Daniil Medvedev.
"Eu nu prea mă uit la tenis, dacă nu joacă români sau românce, dar m-am uitat duminică (n.r. ziua în care s-a jucat finala masculină Australian Open). Cinci ore sau cât a durat. Măi nene, nu am pomenit aşa ceva. Australia e un pilon al progresismului mondial, un pol de civilizaţie, cu bunătate, cu LGBT, negri, albi, totul, să fie bine, să nu fie rău. Aşa un public, însă, la un meci de tenis nu există nici în Ferentari. 4-5 ore cât a durat meciul, ăia l-au huiduit încontinuu pe Medvedev. E rus, dar e un jucător de tenis. Şi se bucurau ca pe vremea lui Năstase când rusul dădea în banda fileului sau puţin afară. Aplauze, aplauze. Când dădea rusul bine, îl huiduiau. Aşa public mai nesimţit, mai de mahala ca la chestia asta nu am pomenit. M-am gândit că ori e de progresism, ori e de geostrategie", a declarat Mugur Ciuvică la Miercurea Neagră.
”După meciul de azi (n.r.- duminică), am încetat să mai visez. Pentru totdeauna. Acum voi juca doar pentru mine și pentru a-mi îngriji familia. Și de dragul Rusiei, acolo am fost sprijinit mereu. Dacă e un turneu la Moscova, voi fi acolo, chiar dacă e în timpul unui Grand Slam", și-a început Medvedev discursul de la conferința de presă de la finalul partidei.
"E lipsă de respect la adresa mea"
"Dacă cineva striga în sprijinul meu, când Rafa se pregătea să servească, 1.000 de oamenii făceau `Shhh`, ca el să se poată concentra. Nadal a avut mereu liniște pe serviciul propriu. Pe al meu, a fost total diferit. E enervant, dezamăgitor, e lipsă de respect la adresa mea.
Nu cred că după 30 de ani voi mai continua în tenis. Nu cred să îmi mai doresc să joc, copilul din mine a murit, e greu să mai joc fără el. Când mi-am început drumul spre Top 20 și am început să mă lupt cu Djokovic, Federer și Nadal, toți vorbeau de tânăra generație și mi-au urat succes. Mi-au dat motivație, dar se pare că m-au mințit.
În fiecare meci mare, nimeni nu a vrut să reușesc, nimeni nu m-a sprijinit. Aceste emoții s-au acumulat și au atins azi apogeul. Acum spun tot ce am pe suflet. Cred că e și o chestiune de naționalitate. Tenisul rusesc era în declin, dar am apărut eu, Rublev și Karatsev. Și l-am dus iar în top. Însă, în alte țări, oamenii se bucură pentru insuccesele noastre. Mă întreb de ce”, a declarat Daniil Medvedev, citat de Digisport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News