Medicina la sat. Situație dezastruoasă. Discrepanțe în sistemul medical
Discrepanțele în asigurarea populației cu personal medical s-au menținut anul trecut. Numărul cabinetelor de la sat este de 26 de ori mai mic decât cel de la oraș, potrivit statisticilor oficiale.
Unui medic din mediul rural îi revin de opt ori mai mulţi pacienţi decât unuia din mediul urban, în timp ce unui cabinet de medicină de familie i-au revenit de 1,3 ori mai mulţi locuitori (aparţinând populaţiei rezidente) comparativ cu un cabinet din mediul urban, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) transmise luni AGERPRES.
„În anul 2017, la fel ca în anul precedent, discrepanţele pe medii de rezidenţă privind asigurarea populaţiei cu personal medical sunt evidenţiate de numărul mai mare de locuitori (aparţinând populaţiei rezidente) care au revenit unui cadru medico-sanitar, astfel: în mediul rural au revenit de 8 ori mai mulţi locuitori unui medic, de 6 ori mai mulţi locuitori unui medic dentist şi de 4 ori mai mulţi locuitori unui farmacist, faţă de mediul urban”, precizează INS.
Doar 403 cabinete, la sate
În anul 2017 au funcţionat peste 60.000 de unităţi sanitare, unui medic revenindu-i, în medie, 335 locuitori. De asemenea, în timp ce în mediul urban au funcţionat 10.700 cabinete medicale independente de specialitate, în rural numărul acestora a fost de 26 ori mai mic, respectiv de numai 403 de cabinete. În consecinţă, numărul de locuitori care a revenit unui cabinet medical independent de specialitate a fost de 23 ori mai mare în mediul rural, faţă de mediul urban.
10.000 paturi în mediul rural vs 122.000 paturi în mediul urban
Numărul spitalelor a urcat, anul trecut, la 576 de unităţi, faţă de 567 spitale în anul 2016, însă numai 338 sunt unităţi medicale mari (cu peste 100 de paturi), iar 166 sunt unităţi medicale mici (cu mai puţin de 50 de paturi).
Cele aproximativ 570 de spitale care au funcţionat în anul 2017 au dispus, la fel ca şi în anul 2016, de 132.000 paturi pentru internare continuă (122.000 de paturi în mediul urban şi aproape 10.000 de paturi în mediul rural) şi au acordat asistenţă medicală unui număr de 4,2 milioane de pacienţi internaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News