Data actualizării:
Data publicării:

Medicamentele anticoagulante pot reduce riscul de demență

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Conform unui studiu recent, medicamentele anticoagulante ar putea oferi protecție împotriva demenței și a accidentului vascular cerebral în cazul persoanelor care suferă de artimie, informează The Guardian, citat de Agerpres, care prezintă concluziile publicate miercuri ale unei cercetări efectuate în Suedia.

Studiul a descoperit că pacienții diagnosticați cu fibrilație atrială (FA) aveau un risc mai mic de a dezvolta demență dacă luau medicamente anticoagulante. Riscul a fost redus cu până la 48% în comparație cu alte persoane care sufereau de aceeași afecțiune dar cărora nu le fuseseră prescrise aceste medicamente.

Pentru acest studiu oamenii de știință au analizat date prelevate de la peste 444.000 de pacienți cu FA din Suedia.

Deși descoperirile nu pot dovedi cauza și efectul, ele sugerează cu tărie că pastilele pentru subțierea sângelui protejează contra demenței în cazul pacienților cu această boală, notează echipa de cercetători. FA crește riscul de accident vascular cerebral și favorizează dezvoltarea de cheaguri de sânge despre care unii experți susțin că se pot forma în creier și pot contribui la declanșarea demenței.

”În postura de clinician știu că există pacienți cu FA care au o gândire fatalistă când vine vorba de accidentul vascular cerebral. Fie se întâmplă, fie nu. Puțini pacienți au o astfel de gândire cu privire la demență care, gradual, te face să-ți pierzi mințile, a declarat doctor Leif Friberg de la Karolinska Institute din Stockholm, care a contribuit la realizarea studiului, citat de Agerpres. Niciun creier nu poate rezista pe termen lung unui bombardament constant al cheagurilor microscopice. Pacienții probabil că vor să se agațe pe o perioadă cât mai mare de cât mai multe dintre micuțele lor celule cenușii. Pentru a conserva ceea ce au, cei diagnosticați cu FA ar trebui să aibă grijă să utilizeze anticoagulantele deoarece s-a dovedit că acestea protejează împotriva accidentului vascular cerebral și, ceea ce indică acest studiu, par să protejeze și împotriva demenței”, a adăugat acesta.

Cercetătorii au identificat persoanele din Suedia care au primit diagnosticul de FA între anii 2006 și 2014. Pe perioada monitorizării acestora, 26.210 pacienți au fost diagnosticați cu demență. Conform sursei citate, studiul, publicat în ”European Heart Journal”, nu a identificat nici o diferență în ceea ce privește prevenția demenței între warfarină, vechiul medicament utilizat pentru subțierea sângelui, și anticoagulantele mai noi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel