Compania farmaceutică Pfizer a început testele clinice pentru un medicament antiviral împotriva COVID-19, administrat pe cale orală şi care ar putea fi prescris pacienţilor la primele semne de infectare, relatează marţi Reuters, scrie Agerpres.
Compania americană, care a produs împreună cu cea germană BioNTech primul vaccin anti-COVID-19 autorizat în SUA, afirmă că acest medicament candidat a avut în studiile de laborator o acţiune puternică împotriva virusului SARS-CoV-2.
Ce face medicamentul
Medicamentul testat, denumit PF-07321332, este un inhibitor de protează care previne replicarea virusului în celule. Administraţi singuri sau în combinaţie cu alte antivirale, inhibitorii de protează s-au dovedit eficienţi în tratarea afecţiunilor provocate de alţi viruşi, cum ar fi HIV sau hepatita cu virus C, notează compania Pfizer.
Ea consideră că această clasă de molecule poate oferi tratamente anti-COVID-19 bine tolerate, întrucât actualele tratamente care funcţionează pe aceleaşi principii nu au stârnit temeri privind siguranţa.
Compania Pfizer studiază de asemenea un antiviral administrat intravenos în teste clinice preliminare pe pacienţi COVID-19 spitalizaţi. Cele două tratamente studiate, cel oral şi cel intravenos, pot crea o paradigmă de tratament care să completeze vaccinarea în cazurile în care boala totuşi survine, spune Mikael Dolsten, Chief Medical Officer la Pfizer.
Studii clinice
Medicamentul candidat al Pfizer se află în urma a două tratamente antivirale aflate în prezent în studii clinice de etapă intermediară, primul fiind dezvoltat de Merck & Co împreună cu Ridgeback Bio, iar celălalt de Roche Holding şi Atea Pharmaceuticals.
Remdesivirul, produs de Gilead Sciences, este deocamdată singurul tratament anti-COVID-19 aprobat în SUA de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA). Această agenţie a dat autorizaţia de urgenţă şi pentru terapia combinată cu anticorpi dezvoltată de Eli Lilly, bazată pe combinaţia a doi anticorpi, bamlanivimab şi etesevimab, şi de asemenea pentru terapia cu anticorpi produsă de Regeneron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"