Medic din București, trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru mită în alimente, băutură și bani. Printre alimente se aflau pui de țară, cârnați și brânză
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: Freepik @goodmoments
FOTO: Freepik @goodmoments
Medicul Cristian Paleru a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită, sub formă de bani, dar și produse alimentare și băuturi alcoolice.

Medicul Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” a fost condamnat la 3 ani de închisoare, suspendare, pentru luare de mită și îi vor fi confiscați circa 736.000 de lei, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, scrie G4Media.

În plus, lui Paleru, medic primar chirurgie toracică, i s-a interzis ca, timp de 2 ani și 6 luni de la momentul deciziei definitive de condamnare, să exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate de pe teritoriul României și trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile.

În același dosar a fost inculpat și medicul Cornel Petreanu, ambii fiind arestați preventiv în toamna trecută, în timp ce alți șase inculpați au fost puși sub control judiciar.

Citește și: Detaliul-cheie care sugerează că doctorul Cornel Petreanu, cercetat pentru mită, s-a sinucis - surse DC News

Potrivit sursei menționate,în acordul de recunoaștere a vinei, înregistrat la începutul lunii ianuarie, pe lângă bani, Paleru a primit drept mită produse alimentare și băuturi alcoolice, însă medicul a declarat, la momentul judecării cererii de arestare preventivă, că a considerat banii și produsele ca pe niște ”gesturi de recunoștință” și nu a condiționat actul medical de primirea lor, în ciuda faptului că Parchetul de pe lângă Tribunalul București susținea că banii și bunurile primite șpagă erau ”în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirugicale).”

În acordul de recunoaștere, procurorul de caz a enumerat detaliat 32 de șpăgi încasate de Paleru în perioada aprilie 2022-iunie 2023, precum și, în unele situații, distribuirea mitei către alte cadre medicale.

Astfel, șpăgile sub formă de bani au avut sume cuprinse între 200 și 3.000 de lei, dar și miere, cârnați de Pleșcoi, găină congelată, brânză, suc de roșii, vin de țară, coniac, whisky și pălincă.

Peste 700.000 de lei confiscați

În plus, prin acordul de recunoaștere, s-a dispus confiscarea specială de la Paleru a sumei de 21.950 de lei, precum și confiscarea extinsă a sumei de 704.944,30 lei.

Astfel, cu ocazia cercetărilor, procurorii au anunțat că, în urma efectuării investigațiilor financiare, au rezultat diferențe semnificative între veniturile licite și bunurile dobândite în ultimii 5 ani de către patru dintre medicii vizați de cercetări, printre care Paleru.

Pentru aceștia, au fost emise ordonanțe de instituire a măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale și a confiscării extinse, suma totală fiind de câteva milioane de lei.

În acest dosar au mai încheiat acorduri de recunoaștere și doi medici rezidenți, Jan Palade și Alexandru Graur. Toate cele trei acorduri se află pe rolul Tribunalului București.

Citește și: Sechestru în valoare de 800.000 de euro pentru doi medici de la "Marius Nasta"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel