Data publicării:

Mediafax aniversează 20 de ani de istorie

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mediafax
mediafax

Alegeri prezidentiale 2024

Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, organizează joi, 23 februarie, gala aniversară "Mediafax - 20 ani", pentru a celebra împlinirea a două decenii de activitate şi pentru a premia personalităţile care au marcat evoluţia României în acest răstimp.

De la înfiinţarea sa în 1991, agenţia de presă Mediafax a fost parte din istoria României democratice, dar şi din istoria mass-media moderne, relatând evenimentele importante şi contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea presei româneşti.

Pe 23 februarie, de la ora 20.00, la hotelul Radisson Blu din Bucureşti, Mediafax va face o nouă incursiune inedită în istoria ultimilor 20 de ani. Desfăşurată sub sloganul "Remember history. Live history. Make history", "Gala Mediafax - 20 ani" va reuni figuri marcante ale societăţii româneşti şi va premia personalităţile care au făcut ceva memorabil şi valoros pentru români.

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania face in prezent parte din cel mai mare grup media din România, Mediafax Group, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, rapoarte de piaţă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel