Mazăre va ajunge în instanţă pentru că l-ar fi făcut ţigan pe preşedintele PDL Constanţa
Preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că îl va da în judecată pe primarul Radu Mazăre, pentru că acesta l-ar fi numit ţigan.
"Vreau să-i dau nişte veşti domnului primar Măzărică, pentru că aşa o să-i spun domnului primar de acum încolo, pentru că dumnealui înţelege să jignească pe toată lumea. Acest mic nazist al vremurilor noastre, pe lângă faptul că ne-a demonstrat că este nazist, acum ne arată că este şi rasist. Recidivează când îmi aduce jigniri. Îl voi da în judecată și voi cere un milion de euro despăgubiri, iar de acei bani voi repara gardurile cimitirelor din judeţul Constanţa", a declarat preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, potrivit NewsIn.
Acesta a mai spus că limbajul folosit de Mazăre este o intenţie vădită a primarului de a distrage atenţia de la problemele oraşului, foarte grave. "Lansează tot felul de teme şi jigniri referitoare la etnia aromână de câte ori face trimitere către prefect, vizează să-i jignească pe aceştia şi pe cei din etnia romă când face trimitere la mine. Îi transmit că aş fi fost mândru şi aş fi recunoscut în prima secundă dacă eram rom, ţigan sau machedon, nu aveam nici cea mai mică rezervă să recunosc acest lucru. Îl anunţ pe primarul Măzărică că originile mele sunt pur româneşti", a precizat Chiru. Acesta şi-a prezentat şi strămoşii, probă a faptului că este de etnie român. "Bunicii și străbunicii mei provin din comuna Horia de Tulcea. Suntem de patru generații în această localitate. Părinții mei, se numeau Constantin Chiru și Smaranda Chiru, fostă Racoviță. Bunicii din partea tatălui, se numeau Chiru Ilie și Chiru Matilda, iar bunicii din partea mamei au fost Racoviță Nicolae și Racoviță Stratia. Oricine dorește să caute etimologia numelui Chiru va găsi: forma masculină a numelui Chira - vechi prenume grecesc. Chira provine de la numele de Kyros, Kiriakos, care are o puternică legatură cu religia creștină, fiind atestat după răspândirea creștinismului. Semnificația numelui este aceea de , ", spune liderul pedeliştilor constănţeni.
Din partea mamei, născută Racoviţă, Chiru îi menţionează cu acelaşi nume pe domnitorul Mihail Racoviţă şi pe fondatorul biospeologiei Emil Racoviţă. "Spre deosebire de numele familiei mele, oricine caută istoria numelui Mazăre va găsi doar semnificația cuvântului: ", a afirmat Christian Gigi Chiru, care a mai spus că Mazăre l-a mai numit țigan și într-o emisiune la un post local de televiziune, în urmă cu câteva săptămâni, moderatorul acesteia și postul fiind sancționați de CNA.
Scandalul dintre cei doi s-a accentuat după ce gardul cimitirului central din municipiul Constanța s-a prăbușit, omorând un om. Gigi Chiru, care este și inspectorul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța, a cerut primarului să ia măsurile necesare pentru a preîntâmpina astfel de tragedii și a cerut primăriei să prezinte cartea tehnică a construcţiei și proiectul tehnic al gardului. Presa locală a scris că, la momentul prbușirii zidului, Mazăre a reacționat dur la acuzele lui Chiru. “Ce ar putea să spună un ţigan pedist care face campanie electorală pe cadavrele oamenilor?”, ar fi spus primarul.În acest context, Chiru a declarat că încă de vineri a dispus să se desfiinţeze un sector care este afectat şi se va prăbuşi probabil, dar și că a solicitat expertizarea întregii împrejmurii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News