Radu Ștefan Mazăre este în custodia Poliției Române, anunță reprezentanții instituției, precizând că întoarcerea fostului primar al Constanței pe teritoriul României va avea loc luni.
"La această oră, persoana urmărită internațional, Radu Ștefan Mazăre, este în custodia Poliției Române. Vă reamintim faptul că, la nivelul Poliției Române, s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile", anunță luni dimineață Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române.
După ce, pe 14 mai, autoritățile din Madagascar au admis cererea de extrădare înaintată de Ministerul Justiției din România în ceea ce-l privește pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, Poliția Română a început procedurile pentru aducerea acestuia în țară și a trimis o escortă, formată din polițiști români, pentru a-l prelua pe fostul edil și a-l aduce pe teritoriul României, ca să-și ispășească pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare.
Când va sosi Radu Mazăre în România din Madagscar
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul primar al Constanței va sosi pe Aeroportul Henri Coandă București, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.
Potrivit procedurilor, după ce este adus în țară, fostul primar trebuie încarcerat și apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile
Fratele fostului edil, Mihai Mazăre, a lăsat însă de înțeles că decizia extrădării nu a fost luată legal pentru că nu a fost dată de un judecător din Madagascar, precizând că nu-l va aștepta pe fratele său la aeroport. "Eu zic să nu ne grăbim, stați să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport. În Madagascar, există o legislație internă adaptată la legislația internațională care spune că extrădările care se fac, așa cum ați văzut și în cazul Ghiță sau Udrea, se fac în urma deciziei unui judecător, unei decizii definitive. Extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost judecată de niciun judecător în Madagascar. Conform normelor de procedură de acolo, acest lucru ar trebui să se întâmple. Dacă el nu se întâmplă, înseamnă că se realizează un abuz în extrădarea lui Radu Mazăre", a declarat Mihai Mazăre, la Antena 3.
Radu Mazăre, plecat de mai bine de un an în Madagascar
Radu Mazăre a fost plecat în Madagascar mai bine de un an, iar acolo a făcut demersuri, potrivit avocaților săi, pentru a obține azil.
Fostul primar al Constanței a fost dat în urmărire internațională după ce, pe 8 februarie 2019, magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Imediat, autorităţile române, prin Interpol, au emis un mandat de căutare a acestuia, iar pe 8 mai, Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile din Madagascar, el aflându-se cu iubita sa. Ulterior, el a fost arestat pentru 6 zile.
Pe 13 mai, ministrul interimar al Justiţiei anunța că a fost predat autorităţilor din Madagascar dosarul pentru extrădarea fostului primar al municipiului Constanţa, iar, cinci zile mai târziu, tot Ana Birchall transmitea că autorităţile din Madagascar au aprobat extrădarea fostului edil și că, astfel, demersurile care țineau de Ministerul Justiției român fuseseră încheiate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner