![Foto Agerpres Foto Agerpres](https://media.dcnews.ro/image/201910/w670/birchall-rade_22915000.jpeg)
Tribunalul Antananarivo a dispus repunerea în situaţia anterioară extrădării, respectiv aducerea lui Radu Mazăre înapoi în Madagascar din închisoarea din România. Hotărârea Tribunalului din Antananarivo a fost pronunţată în 9 octombrie 2020, fiind executorie odată cu comunicarea oficială a actelor către autorităţile române. Judecătorul a stabilit că acesta „a existat un viciu de procedură ce anulează procesul de extrădare“.
Decizia tribunalului malgaș vine însă după ce Curtea Supremă de Justiție și Casație din România a decis, în luna ianuarie a acestui an, că extrădarea lui Radu Mazăre a fost legală. Mazăre a căutat însă o altă portiță, astfel că a introdus o cale de atac și în Madagascar, Tribunalul din Antananarivo dându-i, aparent, dreptate fostului edil al Constanței, condamnat la la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, și încarcerat în prezent în Penitenciarul Slobozia.
Ana Birchall, fostul ministru al Justiției la momentul respectiv, spune că s-a ocupat personal de documentele privind aducerea lui Radu Mazăre în țară și că procedura a fost una perfect legală.
Ana Birchall: A fost o extrădare perfect legală
„Vă asigur că procedura acea de extrădare a fost făcută ca la carte. De vineri după amiază până sâmbătă seară eu am lucrat personal la acel dosar. A fost sigilat personal de mine, cu semnătura și cu sigiliul ministerului. Această încercare a lui este de a influența celelalte dosare ale sale. Asta este analiza mea“, a spus Ana Birchall în exclusivitate pentru Știri Diaspora.
Fostul ministru al Justiției spune că Radu Mazăre a fost extrădat în România, după ce fostul edil a stat o perioadă în arestul poliției din Madagascar; așadar statul malgaș a luat act de documentele emise de statul român și a acționat în consecință.
CITIȚI SUBIECTUL PE LARG PE ȘTIRIDIASPORA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video