Măştile textile, INUTILE contra Omicron. Măştile chirurgicale, bune cu o condiţie
Măştile din material textil au devenit rapid preferate în pandemie, iar unul dintre motive este că aduc o pată de culoare în vremuri tulburi. Cu toate astea, tulpina Omicron ar trebui să ne facă să ne regândim opţiunile, avertizează specialiştii.
În SUA, tot mai mulţi experţi în sănătate publică fac apel la populaţie să treacă de la măştile textile la cele N95, deoarece se crede că măştile textile nu sunt suficient de bune împotriva noii tulpini. În unele instituţii din SUA, deja nu se mai poate intra cu mască textilă pe faţă. Măsura vine şi după ce doar luni au fost testaţi pozitiv 1,4 milioane americani, un record în pandemie.
"Omicron este incredibil de infecţios, probabil cel mai contagios patogen de pe planetă. O mască textilă nu mai face nimic în stadiul ăsta, sunt complet inutile împotriva acestui tip de patogen aerosolizat. Nici măştile chirurgicale nu sunt atât de eficiente pe cât ar trebuie să fie. Adevărul este că avem pe piaţă măşti bune, care ne protejează. Trebuie să le purtăm", a decclarat Lawrence Gostin, profesor de drept sanitar la Universitatea din Georgetown, dar şi director al Centrului OMS pe Drept Sanitar Global.
Măştile chirurgicale cu mai multe straturi, bune cu o condiţie
Experţii spun că şi măştile chirurgicale cu mai multe straturi sunt bune, dar cu o condiţie: acestea trebuie să vină perfect pe faţă, pentru a nu permite virusurilor să intre în contact cu căile respiratorii.
"Să vorbim despre cele două calităţi pe care trebuie să le aibă o mască. Prima este filtrarea, a doua este potrivirea pe faţă. Şi cum măştile chirurgicale sunt universale, mai lasă spaţii în lateral, ceea ce le reduce eficacitatea. Dar asta se poate rezolva prin legarea bretelelor", a transmis Sabrina Assoumou, medic de boli infecţioase la Boston Medical Centre, conform abc.net.au.
"Aş vrea să le spun tuturor celor care încă folosesc măşti textile să se gândească serios la un upgrade. E nevoie măcar de măşti chirurgicale care se potrivesc bine faţă. Este ceea ce le recomand pacienţilor mei, apropiaţilor mei, recomand tuturor. Nu ar trebui să aflaţi despre asta doar dacă aveţi un apropiat care lucrează în domeniul sanitar", a mai spus ea.
În România, măştile chirurgicale sau FFP2 sunt obligatorii
Masca de protecție chirurgicală sau FPP2 va deveni obligatorie în toate spațiile frecventate de oameni, din momentul în care incidența trece de 1 la mie. Asta înseamnă că trebuie purtată pe stradă, în stații și în toate locurile în care cineva nu e singur.
Problema variantei Omicron este că e extrem de contagioasă: „asta înseamnă că este suficient să porți o discuție cu cineva care este infectat, o scurtă perioadă, și poți să fii și tu infectat. Din cauza aceasta purtatul măștii devine obligatoriu în toate spațiile deschise și închise”, a spus Arafat.
Întrebat dacă pe stradă se va purta masca, Arafat a răspuns: „cu excepția momentului în care ai activități individuale, da. În stația de autobuz, de metrou, pe stradă când circulă lângă tine oameni masca trebuie purtată. Activitate individuală înseamnă activitatea sportivă, singur în parc când nu ai alți oameni în jurul tău”. VEZI MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News