Master Plan și Legea Turismului. Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, anunț
Ministerul turismului a iniţiat un MasterPlan pentru investiţii în domeniu, care va fi legiferat până la 1 iulie 2017, a declarat luni, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre.
"Turismul trebuie să fie o ramură prioritară, românii trebuie să redescopere România. Multe obiective turistice nu sunt puse în valoare. De aceea am iniţiat şi un MasterPlan pentru investiţii în turism. Până la 1 iulie 2017 vom legifera acest MasterPlan. Este proiectul nostru. Nu vorbim de acel MasterPlan pentru 2007-2026 care de fapt nu există pentru că nu a fost legiferat printr-o Hotărâre de Guvern. La ora actuală, avem un buget de 25 milioane de lei pentru finalizarea unor investiţii. Este vorba de trei domenii schiabile, un centru balneo la Borsec şi un centru de fizioterapie la Govora', a spus Dobre.
El a apreciat că aceste investiţii se pot finaliza repede şi a precizat că, după organizarea Ministerului Turismului, va merge personal să monitorizeze fiecare investiţie începută pentru a vedea ce se mai poate finaliza.
"Legea Turismului trebuie să fie, de asemenea, finalizată până la 1 iulie 2017, astfel ca de la 1 ianuarie 2018 să intre în vigoare. Legea trebuie discutată cu tot ceea ce înseamnă organizaţii de profil, profesionale. Preiau draftul făcut în ultimii ani de guvernare PSD şi care trebuie doar completat. Am avut deja o discuţie cu reprezentanţi ai federaţiilor şi asociaţiilor de profil", a mai spus Mircea-Titus Dobre, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News