MaST NETWORKING, CALITATE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR CHEIE DE MATEMATICĂ, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGII
Inspectoratul Școlar Județean Călăraşi organizează, în perioada 22-25 august 2013, la Sinaia, lucrările Conferinței Finale a proiectului “MaST NETWORKING, CALITATE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR CHEIE DE MATEMATICĂ, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGII”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, axa prioritară 1, domeniul major de intervenţie 1.1, număr de identificare al contractului: POSDRU/85/1.1/S/58914.
Conferinţa finală îsi propune să realizeze bilanțul tuturor activităților proiectului,să reliefeze cele mai bune rezultate ale acestuia și să stabilească strategiile și căile de sustenabilitate a activităților relevante ale proiectului. Participanţii la conferinţă sunt reprezentanţii instituţiilor partenere în proiect, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naționale, specialişti în domeniul educaţiei, inspectori școlari generali și inspectori de specialitate, directori și profesori din învăţământul preuniversitar, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale partenere, reprezentanți ai unor instituții de prestigiu din străinătate, reprezentanţi ai mass-media.
“MaST NETWORKING, CALITATE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR CHEIE DE MATEMATICĂ, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGII” reprezintă unul dintre cele mai interesante proiecte derulate în cadrul acestui domeniu major de interventie pentru creșterea calității educației, la nivel de sistem, dar și de furnizor, prin întărirea capacității școlilor românești de a dezvolta competențele cheie din domeniul matematicii, știintelor și tehnologiilor. Pornit din necesitatea, recunoscută la nivel european, în documentul „Education and Training for 2010, Key competences for liefelonglearning: An European Referance Framework”, aceea că fiecare absolvent al unui traseu educațional trebuie să dețină un set de competențe cheie pentru a avea o viață de succes în plan personal și social, proiectul și-a propus să inițieze și să dezvolte instrumente prin care fiecărui elev să i se asigure accesul la competențele cheie din domeniul matematicii, știintelor și tehnologiilor.
Atelierele de Creativitate și Inovare, unul dintre cele mai spectaculoase și interesante produse ale proiectului, sunt, în sine, locuri în care matematica, științele și tehnologiile se învață altfel –prin proiecte -, dar și o nouă metodă interactivă de predare interdisciplinară.
MaST Networking = Rețea de Ateliere de Inovare și Creativitate didactică + Evenimente, comunități de practică, campanii + portalul educațional MaST Networking.
În cele 5 județe în care este implementat proiectului au fost inițiate 300 Ateliere de Inovare și Creativitate, 150 de școli au primit titlul de „Școala MaSt Top”, s-au achiziționat 350 de kituri/truse MaST, au fost organizate Caravane MaST în peste 200 de școli din medii dezavantajate, au avut loc 3 ediții ale competiției de proiecte „Școala MaSt Top”, 15 expoziții cu lucrările elevilor, 6 festivaluri ale științei, o vizită de studii în Austria, 6 vizite de studii inter-judetene, 3 conferințe „Exerciții de viziune MaST”.
Prin proiect au fost sprijinite să implementeze Atelierele de Inovare și Creativitate 99 de școli din judetul Sibiu-din care 30 de școli au fost premiate MaST Top; 110 școli din judetul Iasi - din care 30 de școli MaST Top; 139 de școli din județul Cluj - din care 30 de școli MaST Top; 80 de școli din județul Mehedinti - din care 30 școli MaST Top; și 78 de școli din județul Călărași - din care 30 școli premiate MaST Top.
Inițiatorii proiectului și partenerii iși propun ca toate rezultatele de exceptie ale acestuia să poată fi preluate de către Ministerul Educației Naționale și introduse în curriculum-ul învățământului preuniversitar, cel puțin în Curriculum-ul la Dispoziția Școlii, dacă nu chiar în Trunchiul Comun.
Proiectul “MaST NETWORKING, CALITATE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR CHEIE DE MATEMATICĂ, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGII” este implementat de Inspectoratul Școlar al județului Călărași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Judeţului Cluj, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Mehedinţi, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar – ARACIP, Asociaţia pentru Educaţie şi Ştiinţă “Hermann Oberth” Bucureşti, Fundaţia Grupul de Iniţiativă pentru Învăţământul Fizicii, Fachdidaktikzentrum für Naturwissenschaften der Pädagogische Hochschule Kärnten - Viktor Frankl Hochschule Austria
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News