Data publicării:
Mașini îngropate de zăpadă la Brașov: A nins cât doi ani la un loc. "Primăvara e mai rău ca iarna", imagini uluitoare
Zăpada a făcut ravagii la Brașov. Mașinile din Poiana Brașov au fost îngropate.
Timp de 48 de ore, la Braşov a nins abundent iar căderile de zăpadă au doborât copaci şi au dus la închiderea temporară a mai multor drumuri.
"Primăvara e mai rău ca iarna", au ajuns să spună drumarii din Brașov, după ce în județ a nins mai mult decât în ultimii doi ani.
Angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov au stat mai mult în aşteptare, atât iarna aceasta, cât şi cea precedentă, însă, la jumătatea lunii martie au avut de lucru continuu.
"În noaptea de marţi spre miercuri a nins aici, în centrul ţării, cât nu a nins toată iarna şi am ajuns la straturi de zăpadă de 40, 50 şi chiar 60 de centimetri, mai ales în zona Predeal, unde au şi fost cele mai mari probleme", a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov, Robert Elekes, pentru adevarul.ro
Mașini îngropate de zăpadă în Poiana Brașov
În Poiana Brașov mașinile au fost îngropate de zăpadă. Imagini geniale au fost surprinse și publicate în mediul online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News