Data publicării:

Maşini de lux furate și modificate în Spania, 11 români arestați

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

11 români împreună cu alte câteva persoane de naționalitate spaniolă, marocană și suedeză au fost acuzați de constituirea unei orgnizații care fura mașini de lux din Spania. Aceștia modificau seriile de șasiu și apoi vindeau mașinile pe piața neagră, în alte țări europene, mașinile având o nouă identitate.

Operațiunea denumită Sauce 21 și care privește aceste maşini de lux furate și modificate în Spania, a început în februarie 2021.

Existau mai multe suspiciuni cu privire la activitatea care se desfășura într-un depozit din zona industrială Campillos. În urma cercetărilor, s-a aflat că în interiorul depozitului erau mai multe autovehicule supuse unor modificări.

În urma unor percheziții au fost sechestrate șapte autovehicule de ultimă generație; toate rezultau furate și fuseseră modificate. În urma analizei documentației găsite, s-a stabilit că este vorba de o organizație cu sediul în Malaga.

Potrivit Ziarul Românesc, mașinile de lux erau furate în diverse părți ale Spaniei, duse la depozitul Campillos și modificate. Aveau și autocolante contrafăcute cu diferite date de fabricație, identice cu cele originale și distribuite în diferite părți ale vehiculului. Inclusiv seriile de șasiu din computerul de bord erau modificate cu ajutorul unui software piratat.

Cu o nouă identitate și cu absolut toate datele originale de identificare modificate vehiculele erau trimise către Austria sau Belgia unde se obținea o înmatriculare temporară. Apoi mașinile erau gata de vânzare pe piața de vehicule second hand. Vânzarea vehicolelor se făcea cu ajutorul unor pagini web specializate în vânzarea de mașini second hand la nivel internațional.

Organizația era condusă din Spania de un cuplu din Malaga. Membrii săi erau 11 români, 4 spanioli, 3 marocani și un suedez. Aceștia erau stabiliți în diferite părți ale Spaniei, în Austria și în Belgia.

Prin Europol au fost solicitate informații din 11 țări europene – Austria, Germania, Italia, Ucraina, România, Bulgaria, Franța, Belgia, Ungaria, Polonia și Republica Cehă. Astfel au fost obținute numeroase indicii şi probe utile anchetei.

Un număr de 14 din cele 19 mașini furate și modificate au fost recuperate. Unele nu au putut fi recuperate: fuseseră demontate, pentru vânzare pentru piese pe piața neagră, sau pentru a fi folosite ca piese de schimb pentru unele dintre vehiculele manipulate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel