Mașină încolăcită în jurul unui copac. Un mort și un rănit grav
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață în județul Tulcea. 

În jurul orei 09:40, am fost pompierii din Tulcea au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A între localitatea Ciucurova și Popasul Izvorul Cerbului.

În accident a fost implicat un autoturism, care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului. La fața locului s-au deplasat 8 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Stației de pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

Un mort și un rănit

În urma accidentului rutier au rezultat 2 victime de sex masculin, din care una încarcerată. Din nefericire, persoana aflată în dreapta șoferului ( bărbat 35 ani) încarcerată prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ  pronunțând decesul. Conducatorul auto (bărbat 50 ani) a suferit un traumatism toracic. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la UPU Tulcea pentru investigații medicale suplimentare.

Poliția a deschis o anchetă și face cercetări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel