Data publicării:

Mașină de poliție, lovită în timp ce urmărea un minor fără permis în Capitală

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Poliție
Poliție

O mașină a poliției de la Brigada Rutieră a Capitalei a fost lovită în noaptea de miercuri spre joi în timp ce urmărea un autoturism condus de un minor de 17 ani, care nu a oprit la semnalul polițiștilor.

Șoferul autospecialei a derapat și a intrat într-un stâlp din zona intersecţiei străzilor Gura Crivăţului cu Gura Caliţei din sectorul 3.

Nicio persoană nu a fost rănită.

"În jurul orei 23,15, un autoturism nu a oprit la semnalul regulamentar făcut de un poliţist din cadrul Brigăzii Rutiere, pe Strada Jean Steriade, acesta pornind în urmărirea sa. La intersecţia Gura Crivăţului / Gura Caliţei, după ce a existat un uşor contact între cele două autorisme, ambii conducători au pierdut controlul volanului şi autospeciala a intrat într-un stâlp, iar celălalt auto într-un gard", informează Brigada Rutieră.

Pe numele minorului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel