Data publicării:

Masca poate fi folosită şi la altceva decât la protecția de COVID-19

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Persoanele cu anxietate socială şi alte afecţiuni au găsit o uşurare în purtarea măştilor. Pe de altă parte, măştile faciale oferă protecţie împotriva unei game de boli infecţioase.

Măştile au servit, pe durata pandemiei, ca scut de protecţie împotriva COVID-19. Dar acum, când populaţia se imunizează prin vaccinare, multe persoane se întreabă dacă este bine să le poarte în continuare.

Rodica Tănăsescu este medic de familie şi consideră că masca ne protejează de orice viroză. În plus, ea spune că pentru persoanele imunocompromise, cum ar fi bolnavii de cancer sau HIV, masca ar putea indispensabilă.

„Purtarea măştii este extrem de eficientă şi pentru prevenţia transmiterii virusului gripal, dacă apar alte epidemii care se transmit pe calea aerului atunci este util să purtăm mască. Indiferent că este vorba de gripe sau alte viroze respiratorii”, a spus Rodica Tănăsescu, medic de familie.

Lorena Diaconescu este psiholog şi spune că multe persoane continuă să poarte mască chiar şi atunci când ea nu mai este necesară, deoarece au dezvoltat în perioada pandemiei o anxietate socială, notează Mediafax. „Masca devine astfel un instrument de protecţie, nu doar din punct de vedere medical, dar devine şi un instrument de care unii oameni se folosesc pentru a se ascunde, pentru a-şi ascunde emoţii, pentru a-şi ascunde anumite imperfecţiuni”, a afirmat Lorena Diaconescu.

VEZI ȘI: Cum o să arate COVID-19 în zece ani

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 265 de noi cazuri de COVID-19  

Până astăzi, 29 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.077.426 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.038.539 de pacienți au fost declarați vindecați.

În intervalul 28.05.2021 (10:00) – 29.05.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Ilfov și Municipiul București. 41 dintre aceste decese sunt antrioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, un deces s-a produs în luna august a anului 2020, 1 în septembrie 2020, 3 în octombrie 2020, 15 în noiembrie 2020, 5 în decembrie 2020, 3 în luna ianuarie 2021, 4 în februarie 2021, 7 în luna martie 2021 și 2 în luna aprilie a acestui an.

Dintre cele 73 de decese, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.435. Dintre acestea, 452 sunt internate la ATI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel