Data publicării:
Masca de mălai pentru o față impecabilă. Remediu-minune
Îți dorești o piele curată, dar nu ai timp să mergi la salon și nici prea mulți bani pentru tratamente? Iată un remediu-minune învățat de la bunici, ieftin și care nu-ți răpește prea mult timp.
Pielea curată se obține cu răbdare și cu sfaturi de la bunici. Ușor de preparat, masca de mălai curăță obrazul în profunzime și ajută la prevenirea apariției altor coșuri.
Masca de mălai este una dintre cele mai bune soluții naturale pentru un ten curat. Un albuș de ou și o linguriță de făină de mălai este tot ceea ce ai nevoie.
Modul de preparare
Se ia un ou proaspăt și se separă albușul de gălbenuș. Se bate albușul spumă, apoi se adaugă făina de mălai. Trebuie amestecat până se obține o pastă omogenă.
Modul de folosire
Se începe cu o saună facială, pentru a se deschide porii obrazului și pentru facilitarea efectului măștii. Se varsă apa clocotită într-un vas, se așteaptă câteva secunde pentru a se răci puțin, iar apoi se apleacă obrazul deasupra. Aplicați masca de mălai pe părțile grase ale obrazului: frunte, nas, bărbie.
Se lasă să se usuce un sfert de oră, apoi se clătește fața cu apă călduță. Este recomandat o folosire săptămânală dacă este vorba despre un ten mixt sau gras.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News