Masca, obligatorie la Brașov. Primarul George Scripcaru: Ei da, NU CRED EU...
Deși masca de protecție devine obligatorie în județul Brașov, în spațiile deschise aglomerate, primarul George Scripcaru susține că nu a gândit măsuri prin care să-i oblige pe oameni și nu a știut să explice nici cum îi convinge pe aceștia să se protejeze.
George Scripcaru, primarul Brașovului, nu a știut să explice în direct la România TV cum îi convinge pe localnici să poarte masca de protecție, chiar dacă aceasta devine obligatorie în anumite spații publice deschise, începând din 1 august.
”Mâine am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență și după această hotărâre o să ne apucăm să îi convingem, să înțeleagă toată lumea”, a declarat George Scripcaru.
Violeta Romanescu: Păi cum îi convingeți? Le spuneți: vă rog frumos să purtați masca în centrul vechi, poartă în prezența dumneavoastră și după o dă jos.
George Scripcaru: Acuma, depinde de fiecare cetățean în parte să înțeleagă că este o măsură preventivă atât pentru el ca persoană, cât și pentru cei din jur. Noi dacă nu înțelegem lucrurile astea și așteptăm să ne păzim unii pe alții înseamnă că mergem într-o direcție total greșită. Eu cred că oamenii vor înțelege cu toții. (...) Nu am gândit măsuri coercitive prin care să-i obligăm. Vom face campanii de informare...
Violeta Romanescu: Deci încă nu v-ați gândit încă la modalitatea prin care să-i convingeți să poarte mască. Mai aveți timp până sâmbătă.
George Scripcaru: Ei da, nu cred eu că trebuie să gândim că până sâmbătă e termenul limită când să-i convingem. Oamenii cunosc și știu.
VEZI ȘI: Masca de protecție, OBLIGATORIE în Brașov. Decizie de ultimă ORĂ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News