Mărturia unui localnic din Chilia Veche, martor la atacurile cu drone: Suntem aici 11 blocuri, aliniate ca la expoziție, la 500 m de țintele rușilor
Un localnic din Chilia Veche a povestit cum se văd atacurile rușilor în Ucraina de pe malul drept al Dunării.
Un localnic din Chilia Veche a mărturisit că oamenii din localitate sunt terorizați de atacurile rușilor în Ucraina, iar dronele căzute în portul țării vecine au provocat pagube și în locuințele lor.
"La Chilia Veche de două ori s-a întâmplat să vedem astfel de bombardamente, două nopți. Atacul a fost groaznic după părerea mea. Unda de șoc este foarte puternică. Eu locuiesc într-un bloc care este la cea mai mică distanță de țintele rușilor, aproximativ 500 de metri ținând cont că de la flacăra exploziei și până la unda de șoc treceau mai puțin de 2 secunde.
Când o dronă a lovit un rezervor de combustibil, bănuiesc că explozia dronei, combinată cu gazele din acel rezervor, a avut cea mai puternică undă de șoc, mi-au sărit geamurile de pe casa scării, ghivecele din balcon au căzut pe jos. Am vrut să văd pe casa scării ce se întâmplă când într-un minut a venit a două dronă și mi-au sărit cioburi în cap, am fugit de acolo.
"Ne pregătim sufletește și pentru noaptea asta"
Eu am numărat 13 drone în noaptea de 5 spre 6. Toate au explodat, chiar m-am mirat de faptul că anti-aeriana ucrainenilor era atât de firavă și nu am văzut să fie doborâtă niciuna. Pe de o parte m-am bucurat că mă temeam că dacă o vor nimeri într-un fel anume și îi vor strica direcția poate veni spre noi. Nici nu știu ce sentimente mai aveam atunci. Un minut, două minute, cam atât dura până când cădea o altă dronă, ținta fiind portul ucrainean. De unde puteam eu să observ am văzut că au lovit ceva infrastructură portuară un pic mai la distanță de 500 de metri, dar majoritatea au căzut pe rezervoarele de combustibil, chiar perpendicular pe Dunăre față de locuința mea.
A doua noapte tot acolo au lovit, în rezervoare. Ne pregătim sufletește și pentru noaptea asta, am deschis geamurile ca să le protejăm cumva și vom rămâne. Ce să facem? Relocarea pe care o spun autoritățile pe hârtie nu cred că are efect la noi, mai mult ne-ar ajuta un punct de lucru cu o mașină de pompieri modernă, o ambulanță modernă cu medic, pentru că așa ceva nu avem. Ce s-ar întâmpla dacă o dronă, o bucată de dronă cade peste locuințele noastre, că suntem aici un complex de 11 blocuri, aliniate ca la expoziție la 500 de metri de țintele rușilor", a declarat Constantin Ciocoi, la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News