Mărturia cutremurătoare a unei mame care și-a pierdut fiica în Colectiv
Alexandra Matache, pentru prieteni "Alexis", avea doar 26 de ani. A murit pe 1 noiembrie, în urma incendiului din Clubul Colectiv, unde era barmaniță, după două zile de durere.
"Când am ajuns la spital, am intrat la terapie intensivă, era intubată, sedată, era rău. Am văzut-o, am intrat la ea. Medicii au făcut tot ce s-a putut. În primele minute, m-am îngrozit când am văzut-o, pentru că nu am recunoscut-o, era arsă, dar mai mult umflată, și păruțul nu era ars, dar era foarte ghemotocit, așa, strâns. Am început să urlu și mi-au spus: 'Stați liniștită, nu e foarte arsă, sunt alții mai rău, ea e doar 30%'. Pe cei mai gravi i-au dus la Arși și la Floreasca, la Bagdasar au zis că au fost cazurile mai ușoare. A doua zi, sâmbătă, mi-au spus că este arsă pe 30-40% din suprafața corpului și să sperăm în continuare, pentru că fac tot ce se poate. Asistenta-șefă m-a încurajat. Sâmbătă au spus că fac tot posibilul. Peste noapte starea ei era stabilă, stabilă, însă era sedată, pentru că durerile erau foarte groaznice. La un moment dat, s-a trezit și dădea din mânuțe, se agita foarte tare și a trebuit sedată. Peste noapte, stare stabilă, stare stabilă până dimineață. Și duminică dimineață ne-au spus că, din păcate, Alexandrei i-a cedat un rinichi, este pe dializă, dar vrem să vedem dacă plămânii sunt afectați, un plâmân este jumătate afectat. După care au pus-o la un aparat, a ieșit cineva afară și ne-a spus că reacționează destul de bine. (...) La cinci și un sfert seara, ne-au chemat și ne-au spus: 'Din păcate...' și nu mai știu", a spus mama Alexandrei Matache, în emisiunea "Un Show Păcătos" de la Antena 1.
A adăugat: "Eu știu că ea era lovită la cap, pentru că m-au întrebat medicii dacă știm cine a lovit-o la cap și am zis: 'de unde să știm noi'. Mă gândesc să nu-i fi căzut vreo sticlă. La cum o cunosc, cred că a vrut să se ducă după cineva, să tragă de cineva, ea era micuță, dar bătăioasă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News