Martor la accidentul lui Kobe Bryan: Am văzut cum a explodat
Presa din SUA a aflat detalii cu privire la accidentul aviatic în care a fost implicat Kobe Bryant, din partea martorilor. Din precizările jurnaliștilor, mai mulți oameni au văzut impactul; câțiva dintre ei au fost intervievați.
Din câte se pare, a fost vorba de o defecțiune a elicopterului, care a început să piardă din altitudine. „Nu suna așa cum trebuie și zbura foarte jos. Am văzut cum s-a prăbușit și cum a explodat. Dar mi-a fost greu să-mi dau seama de mai multe lucruri, petru că era ceață densă. Elicopterul a căzut, s-a auzit o bubuitură puternică, apoi am văzut o minge mare de foc. Nimeni n-ar fi putut suprviețui." , a spus unul dintre martori, Jerry Kocharian, conform Mediafax.
Un alt martor, Scott Daelhin, a alertat imediat autoritățile după momentul impactului: "Elicopterul era foarte aproape de sol, așa mi-am dat seama că ceva e în neregulă. Zbura foarte jos, ca și când ar fi căutat să aterizeze. A virat ușor la stânga, apoi s-a petrecut impactul. Am auzit un zgomot puternic și am sunat imediat la 911." .
Tragedia din orașul Calabasas din California, Statele Unite ale Americii, în care și-au pierdut viața Kobe Bryant (41 de ani) și alte persoane, a avut loc duminică, 26 ianuarie, la ora 10:00 (n.red. - ora locală).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News