Mărţişoarele care alungă farmecele și ocrotesc căsniciile: "Femeile sunt apărate"
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
În doar câteva zile, românii îl sărbătoresc pe Mărțișor, cu această ocazie doamnele și domnișoarele primind... mărțișoare care mai de care mai frumoase. Însă doar unele alungă farmecele și ocrotesc căsniciile.

 În comuna Odăile din judeţul Buzău, potrivit tradiţiei, la sfârşitul lunii martie tinerele agaţă mărţişoarele pe crenguţele cu spini ale măceşilor pentru a le apăra dragostea şi căsnicia, a alunga farmecele, un alt motiv fiind cel de a obţine recolte bogate.

La Galeriile de Artă Buzău poate fi admirată expoziţia tematică "Poveşti de dragoste din satul buzoian", organizată în colaborare cu Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. Tot cu această ocazie este celebrat şi Mărţişorul, a cărui tradiţie a fost inclusă în 2017 în patrimoniul mondial UNESCO. Astfel, trei şcoli din judeţul Buzău asociate UNESCO vor realiza împreună, din 16 kilograme de fire de lână, un şnur împletit în două, în culorile alb şi roşu, specifice Mărţişorului. Ulterior, şnurul va fi dăruit buzoienilor de către elevii şcolilor UNESCO ca Mărţişor tradiţional, în cadrul unor evenimente de tip flash mob care vor desfăşura în data pe 1 martie, în incinta şcolilor participante.

"Se taie firul şi se leagă într-un pom cu flori"

"Vom realiza un şnur tradiţional de mărţişor din fir de lână, din 16 kilograme de fir de lână, roşu şi alb. Din acest fir, de 1 martie, de Mărţişor se vor realiza în mai multe zone ale judeţului flash moburi. Firul se poate împleti în două, în trei sau în patru. Cu firul acesta de lână, acesta era mărţişorul tradiţional, firul acesta se va împărţi de mărţişor la buzoieni cu rugămintea de a fi purtat la încheietura mâinii timp de o lună după care, la sfârşitul lunii, la noi la Buzău sunt mai multe tradiţii. Se taie firul de la mână şi se leagă într-un pom cu flori, într-un trandafir sau, în comuna Odăile. se leagă într-un măceş", a declarat reprezentantul Departamentului Turism al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristina Partal, în cadrul evenimentului desfăşurat la Galeriile de Artă, potrivit Agerpres.

În funcţie de zonă, tradiţia spune că Mărţişorul se poartă pe toată durata lunii martie, atât cât durează zilele Babelor sau până la Florii, după care se scoate şi se agaţă de crengile unui pom roditor. În comuna Odăile, localnicii pun mărţişorul într-un măceş pentru ca spinii să le protejeze dragostea şi să înlăture farmecele.

"Este apărător al dragostei, este apărător de rele"

"La noi la Odăile se poartă acest şnur la încheietura mâinii. Se leagă, se dezleagă la sfârşitul lunii martie şi se aşază pe acea creangă de măceş deoarece în zona noastră domină arbuştii mult. Este bine totuşi să legăm şnurul spre vârf. Este apărător al dragostei, este apărător de rele, înţeapă. Acel ţep al măceşului se spune că înţeapă pe oricine ar vrea să facă rău acelei persoane sau căsniciei. Fetele mari sau domnişoarele din satul meu este bine să aşeze la rândul lor alături de celelalte doamne tot pe creanga de măceş pentru că este aducătoare de dragoste, deci au noroc în căsătorii, aşa se spune.

Vine luna culturilor, toate ţărăncile noastre mai folosesc acest şnur la încheietura mâinii atunci când încep să-şi pună în pământ un usturoi, o ceapă...Se spune că acea recoltă dă roade. Acestea sunt semnificaţiile şnururile de mărţişor în zona noastră, aducătoare de dragoste, de bucurie, veselie, prosperitate, noroc şi înlăturare de rele, de farmece cum spuneau bătrânii. Femeile sunt apărate de aşa zisele rele, aşa se spunea în popor", a precizat Maria Crăciun, învăţătoare în cadrul Şcolii Odăile.

Cu prilejul evenimentelor ocazionate de zilele de 1 şi 8 martie, CJ mai organizează în Parcul Centrului Muzeal I.C. Brătianu un Târg de mărţişor, de unde pot fi achiziţionate mărţişoare handmade ale meşterilor populari şi artiştilor plastici locali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel