Data actualizării:
Data publicării:

Marș pe străzi. Ce se scandează: Mesajul pe care-l transmitem

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă: opiniatimisoarei.ro
Sursă: opiniatimisoarei.ro

Un marş pentru climă a reunit joi 12.500 de tineri pe străzile din Bruxelles, potrivit poliţiei locale, pentru a doua ediţie a unei iniţiative lansate de elevi în favoarea unei politici climatice mai ambiţioase, informează AFP.

Iniţiativa "Youth for Climate" a fost lansată de elevi flamanzi care au decis să absenteze de la cursuri până când vor obţine de la clasa politică măsuri pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, reuşind să reunească aproape 3.000 de persoane săptămâna trecută. Elevilor flamanzi li s-au alăturat în această iniţiativă şi elevi francofoni.

Acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem


"O spunem foarte clar că nu ne vom duce la cursuri până când nu vor fi luate măsuri ambiţioase (pentru climă). De ce să frecventăm cursurile dacă nu avem viitor? Acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem politicienilor", a declarat Piero Amand, un elev în clasă terminală, la postul de radio La Premiere.

Ce vrem noi? Dreptate pentru climă


Una dintre organizatoare, Anuna de Wever, şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu numărul mare de persoane prezente joi. "Este un semnal incredibil, care nu poate fi ignorat", a declarat ea pentru agenţia de presă Belga.

VEZI ȘI CNA, suspendare emisie Realitatea TV. Augustin Zegrean: Aceasta e problema principală

"Ce vrem noi? Dreptate pentru climă", scandau participanţii, potrivit agenţiei.

La începutul lui decembrie, o tânără suedeză în vârstă de 15 de ani, Greta Thunberg, a uimit opinia publică în timpul Conferinţei Anuale a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP24) desfăşurată la Katowice (Polonia), cu pledoaria sa pentru generaţiile viitoare. Tânăra a devenit o persoană marcantă printre tinerii care se mobilizează din ce în ce mai mult pentru climă peste tot în lume, cerându-le decidenţilor politici şi întreprinderilor să reducă emisiile de gaz cu efect de seră.

CITEȘTE ȘI C.E.O. Dăncilă: Am trimis Corpul de Control: Nimeni nu se poate juca cu așa ceva

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel