Data publicării:

Marş de contestare a Codului administrativ, duminică în Bucureşti

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Asociaţia Calea Neamului organizează duminică, între orele 17,00 şi 19,30, o adunare publică, având ca temă "Contestarea Codului administrativ". 

În acest context, conform unui comunicat al Brigăzii Rutiere, între orele 17,00 - 17,30 are loc afluirea participanţilor şi alocuţiuni în Piaţa Constituţiei. 

Între orele 17,30 - 19,00, participanţii se vor deplasa pe următorul traseu: Piaţa Constituţiei - bd. Unirii - Piaţa Unirii - Parcul Unirii - traversare în dreptul magazinului Unirea, bd. I.C. Brătianu - Biserica Sfântul Gheorghe Nou - traversare semafor intersecţie cu str. Doamnei - Piaţa Universităţii - esplanadă, cu oprire de 15 minute la statuia lui Mihai Viteazu şi depunere de coroane de flori - bd. Regina Elisabeta (banda I de circulaţie de la intersecţia Calea Victoriei până la statuia Mihail Kogălniceanu) - Piaţa Operei - Pod Cotroceni, pe partea dreaptă a sensului de mers - Grădina Botanică - Palatul Cotroceni - zona statuii Leu (staţionare circa 30 minute). 

Deplasarea se va face pe trotuar, cu excepţia bd. Regina Elisabeta, segmentul cuprins între Calea Victoriei şi statuia Mihail Kogălniceanu, cu respectarea prevederilor legale, precizează Brigada Rutieră. 

În intervalul 19,00 - 19,30 este programată defluirea participanţilor. 

"Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă", arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel