Data publicării:
Marko Bela: Geoană nu este neutru ca președinte al Senatului. Coaliția ar putea iniția un demers de demitere a acestuia
Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
geoana-parlament
Vicepremierul Marko Bela susține că Mircea Geoană a încălcat regulile de echidistanță ca președinte al Senatului, susţinând că acesta şi-a dat acordul ca membrii Comisiei pentru învăţământ să lucreze neregulamentar.
"Eu nu am un litigiu cu domnul Geoană şi nici în continuare nu vreau să am un litigiu personal. Nu am nimic personal cu domnia sa. Am opinia că a încălcat regulile de echidistanţă, de neutralitate, în funcţia de preşedinte al Senatului, nu ca politician", a susţinut Marko Bela, într-o conferinţă de presă.
Potrivit președintelui UDMR, Mircea Geoană a spus în fața judecătorilor Curții Constituționale că, la Senat, Comisia de învățământ va lucra ilegal și neregulamentar. De asemenea, el a criticat implicarea președintelui Senatului în activitatea Comisiei, lucru dovedit de faptul că social-democratul a declarat, săptămâna trecută, la CCR, că membrii comisiei vor termina până duminică seară dezbaterile la proiectul Legii educaţiei naţionale şi vor întocmi raportul, lucru care s-a şi întâmplat. El a mai susţinut că astfel se compromite ideea de parlamentarism, ceea este inacceptabil. "Ar putea să existe interese de a compromite în totalitate Parlamentul, au şi fost astfel de interese, dar nu îmi vine să cred că domnul Geoană, care este totuşi preşedintele Senatului, ar avea aceste interese", a arătat senatorul UDMR. Marko Bela a mai zis că Mircea Geoană ar trebui sancționat, arătând că nu este singurul care ar dori un demiterea din fruntea Senatului. "Eu cred că nu numai eu am această intenţie, dar vom vedea când şi cum vom discuta această problemă", a declarat preşedintele UDMR.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News