Mark Gitenstein: România trebuie să continue reformele
Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a declarat, miercuri, cu ocazia împlinirii unui an de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti că în această perioadă de dezordine socială, este vital ca România să continue reformele economice.
"Acum mai mult decât oricând, mai ales în această perioadă de dezordine socială, este vital ca România să continue reformele reconomice. Nu se poate nega faptul că măsurile de austeritate, deşi necesare, au fost dificil de îndurat. Însă ele ar trebui să constituie doar primul pas spre redresare economică. Acesta este momentul potrivit pentru a fructifica măsurile deja luate, pentru a aplica noi politici şi programe care vor aduce creştere economică tuturor companiilor, dar şi tuturor românilor. Cred că este cel mai probabil mod de a asigura o îmbunătăţire sustenabilă a nivelului de trai al românilor obişnuiţi", a declarat ambasadorul Mark Gitenstein într-o alocuţiune cu ocazia împlinirii unui an de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti.
El a spus că doar reducerea costurilor nu va asigura creştere economică.
"Aceasta trebuie însoţită de investiţii private şi de stat, de un parteneriat între guvern şi companii. Succesul Fondului Proprietatea ne-a arătat că acest lucru este posibil şi sunt nerăbdător să văd mai mulţi investitori, atât străini, cât şi români, profitând de oportunităţile oferite de piaţa de capital. Acest lucru este vital nu doar pentru asigurarea unei democraţii şi a unei pieţe stabile şi puternice, ci şi pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al fiecărui bărbat, al fiecărei femei şi al fiecărui copil din România", a mai spus Mark Gitenstein.
Citește și:
SUA îl avertizează pe Băsescu la fel ca pe Mubarak
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News