Data publicării:

Mark Gitenstein îi scuză cei care au votat „greşit“: „Am fost martorul unei întâmplări identice în Senatul american“

Autor: DCNews Team | Categorie: Root
WhatsApp
Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România
Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a încercat să-i scuze pe parlamentarii care au votat „greşit“ "Am lucrat 17 ani şi jumătate pentru Senatul SUA. Am fost martorul unei întâmplări identice în Senatul american, unde a fost adoptată din greşeală o lege", a explicat ambasadorul la ProTv.  Gitenstein a pvestit cum, în anii '70, în timpul unei proceduri legislative un membru de staff a introdus în proiectul legislativ dispoziţii care erau inverse intenţiilor iniţiatorilor legii.  "Era o lege mare, stufoasă şi complicată. Au adoptat-o şi la final când au citit-o, după adoptare - era deja la Preşedinte pentru promulgare - au spus: tocmai aţi viciat întreaga lege din cauza acestor dispoziţii. Legea a fost întoarsă şi a trebuit rescrisă pe de-a-ntregul. Astfel de lucruri se întâmplă. Oamenii stau până noaptea târziu, încercând să ia decizii şi au o lege complicată şi votează greşit. Se întâmplă. N-ar trebui, dar se întâmplă", a preciza diplomatul, citat de Mediafax.

Referitor la soluţia pe care ar trebui să o adopte politicienii români în acest caz, ambasadorul american este de părere majoritatea ar trebui să decidă. „Trebuie făcut ceea ce decide majoritatea parlamentară. Dacă majoritatea parlamentarilor crede că au făcut o greşeală şi vrea să schimbe (legea, n.red.), atunci ar trebui s-o schimbe“, a spus diplomatul american.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a atras atenţia, la sfârşitul săptămânii trecute asupra faptului că problema legată de reducerea TVA la alimentele de bază la 5% şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei trebuie rezolvată până la 1 noiembrie, data încheierii evaluării FMI în România.

Gitenstein: Serviciile de informaţii din România sunt profesioniste şi apolitice

Ambasadorul SUA la Bucureşti consideră că serviciile de informaţii din România sunt profesioniste şi apolitice, el apreciind şi profesionalismul Armatei dar şi pe cel dovedit în combaterea criminalităţii informatice. " Serviciile dumneavoastră de informaţii, pot spune că sunt profesioniste şi apolitice. Sunt şi foarte competente, ceea ce este important şi de aceea relaţiile noastre sunt atât de strânse ", a spus Gitenstein la emisiunea "După 20 de ani".

Mark Gitenstein a vorbit, de asemenea, despre decizia strategică legată de scutul antirachetă, apreciind că aceasta este una dintre cele mai importante hotărâri luate de România şi SUA.  "Armata dumneavoaştră se reformează. Este una dintre cele mai respectate instituţii din România, iar acesta este un motiv de mândrie. Iar noi suntem foarte impresionaţi de nivelul său de profesionalism", a mai spus ambasadorul american.

Citeşte şi:

Mark Gitenstein: Decizia României de a renunţa la avioanele F16 a fost “de natură pur economică”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel