Marius Vizer și-a dat demisia din funcția de președinte al SportAccord
Românul Marius Vizer și-a anunțat, duminică, demisia din funcția de președinte al organizației mondiale SportAccord. Decizia sa a venit în urma dezacordului pe care l-a avut cu Comitetului Internațional Olimpic (CIO) pe tema controlului federațiilor sportive internaționale.
Marius Vizer, care ocupă și postul de președintele Federației Internaționale de Judo (IJF), l-a acuzat pe Thomas Bach, președintele CIO, că frânează inițiativele federațiilor internaționale și a criticat slaba prezență a acestora din urmă în cadrul CIO.
"De când am fost ales la conducerea SportAccord, am încercat regulat să dezvolt o colaborare constructivă cu CIO și cu președintele său, Thomas Bach (...). Din nefericire, ea nu a devenit niciodată o realitate", spunea Marius Vizer în luna aprilie, după realegerea sa în fruntea SportAccord.
De asemenea, el a reproșat CIO că a blocat dezvoltarea unor evenimente multisport și a estimat că Agenda 2020, adoptată de Bach, "nu aduce aproape niciun beneficiu sportului, federațiilor sau sportivilor".
Imediat după această luare de poziție, mai multe Federații sportive internaționale importante și-au anunțat, pe rând, retragerea din organizația SportAccord.
Vezi și: Surpriză de proporții pentru Andreea Mitu la Roland Garros
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News