Marius Pieleanu: Politicianul care l-ar putea înlocui pe Daniel Constantin în Guvern
Astăzi se va decide soarta lui Daniel Constantin în ALDE. Decizia ar fi deja tranșată și ceea ce urmează ar fi doar o formalitate. Concret, are loc Biroul Politic Central al ALDE. Liderii partidului votează dacă-i va fi retras sprijinul politic. La Congresul din aprilie, el poate fi și exclus, fiind copreședintele partidului. Prim-vicepreședinta ALDE, Steluța Cătăniciu, nu crede că se va ajunge până acolo, și transmite ideea că Daniel Constantin își va da demisia.
Sociologul Marius Pieleanu a spus, pentru DCNews, că, ”în situația în care se va propune retragerea sprijinului politic a vicepremierului Daniel Constantin, se vehiculează câteva nume. Ele sunt Andrei Gerea, Grațiela Gavrilescu. Dar cel mai bine poziționat din perspectiva priceperii, a managementului, a creșterii valorii ALDE în Guvernul României ar putea să fie Daniel Chițoiu. Sigur că vrea să aibă o activitate politică mai discretă, dar eu cred că nominalizarea lui ar putea fi, totuși, un câștig pentru Guvernul Grindeanu.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News