Marius Pieleanu, omagiu pentru prof. Lazăr Vlăsceanu. "Îi datorez integral cariera mea"

"Din păcate a trecut în nefiinţă unul dintre cei mai mare sociologi pe care istoria sociologiei româneşti i-a produs, încă de la constituirea sa academică în perioada ante şi interbelică, prin reprezentanţi mulţi, în frunte cu Dimitrie Gusti. Recunosc că sunt subiectiv, pentru că acestui om îi datorez integral, repet, integral, toată cariera mea profesională. M-a remarcat, împreună cu alţi colegi de-ai mei, încă de pe băncile facultăţii, la sfârşitul anilor '80, ani grei, de cruntă dictatură comunistă. Profesorul Lazăr Vlăsceanu, maestrul nostru, nu numai al meu, făcea o evidentă dizidenţă, spunea lucruri care puteau să aibă ca o consecinţă inclusiv închisoarea. Poate că tocmai pentru că spuneau lucruri care nu se puteau spune de către alţii, şi îşi permitea să le spună pentru că era puternic dotat intelectual, tovarăşa Elena Ceauşescu îl ţinea pe un post umilitor de lector universitar. 

Doctorand sub îndrumarea lui Basil Bernstein

Poate puţini ştiu despre profesorul Lazăr Vlăsceanu că este unul dintre rarii doctoranzi din lume care au avut onoarea să le fie coordonat doctoratul de celebrul Basil Bernstein, probabil cel mai mare sociolog al secolului XX, specializat în sociologia educaţiei şi nu numai. Are şi merite revoluţionare profesorul Vlăsceanu, dincolo de faptul că a marcat existenţa intelectuală a multor generaţii de studenţi, de la Filosofie şi Istorie în anii 80, dar după aceea cu precădere de la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. Puţini ştiu că prof. Vlăsceanu a avut un merit aproape hotărâtor în a mişca opinia, cumva, a studenţilor de la Universitatea din Bucureşti, în rândul cărora mă număram şi eu atunci, la revoluţie, şi de a crea o mişcare semnificativă de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu. Imediat după revoluţie, a ocupat şi funcţia de prorector, cu merite incontestabile, poate determinante, aş spune eu, în reconstruirea democratică a Universităţii din Bucureşti, inclusiv în reînfiinţarea Facultăţii de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie. Ulterior, cu înfiinţarea unei secţii noi de asistenţă socială. Şi cu prezenţe semnificative nu doar academice, dar şi administrative, în conducerea acestei facultăţi. 

"O mare nedreptate că nu a fost membru plin al Academiei Române"

Din punct de vedere intelectual, rămân şi vor fi perene scrierile sale. În opinia mea, Metodologia Cercetării Sociale, celebrul volum scris de profesorul Vlăsceanu în anii 80, rămâne în continuare manualul de pe care studenţii de la sociologie învaţă tainele disciplinei, deşi au trecut mulţi ani de atunci. Este o pierdere reală. Eu l-am cunoscut şi ca om, am avut o relaţie foarte apropiată. Din păcate, sunt mulţi ani de când era chinuit de o boală cumplită. S-a luptat cu foarte mult curaj, deşi era o mână de om. A învins-o până ieri, dar iată că nu a mai reuşit, şi din păcate s-a dus acolo unde cu siguranţă în transcendenţă i se vor recunoaşte şi lucrurile care nu i-au fost recunoscute pe Pământ. 

Este o frustrare că nu este membru plin al Academiei Române. O mare nedreptate care i s-a făcut. Afirm cu mâna pe inimă că este cu mult peste mai toţi sociologii care azi sunt corespondenţi sau membri plini ai Academiei Române. E o pierdere şi din această perspectivă, a faptului că putea să mai scrie, avea idei multe. În ultimii ani, vorbeam des despre lucrurile astea. 

Este creatorul acestei legi a învăţământului, adoptată sub ministeriatul domnului Funeriu. Sigur, o lege tocată politic, dar care rămâne o lege revoluţionară şi care a pus bazele corecte ale învăţământului superior românesc. Este o pierdere irecuperabilă pentru sociologia românească, pentru academismul sociologiei româneşti. Noi, ceilalţi, îi urmăm, dar suntem palide replici. Nu pot să spun decât Dumnezeu să îl ierte şi că îmi pare foarte, foarte rău că nu am să mai pot să îl văd de acum încolo", a declarat Marius Pieleanu. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News